Justiție

Primarul satului Boldureşti, raionul Nisporeni, suspectat că ar fi accidentat mortal un copil, rămâne în arest în Penitenciarul nr 13

Primarul satului Boldureşti, raionul Nisporeni, suspectat că ar fi accidentat mortal un copil, rămâne în arest în Penitenciarul nr 13

Primarul satului Boldureşti, raionul Nisporeni, suspectat că ar fi accidentat mortal un copil de 14 ani, după care a fugit de la locul faptei, rămâne în arest în Penitenciarul nr 13 din Chişinău. Decizia a fost luată de magistraţii Curţii de Apel, deşi avocaţii învinuitului au cerut eliberarea acestuia. Suspectul a refuzat să se prezinte în faţa instanţei.

„Colegiul penal decide: se respinge ca nefondat recursul avocatului şi se menţine încheierea Judecătoriei Chişinău, sediul Ciocana, din 23 februarie 2024. Decizia este irevocabilă”.

Primarul satului Boldureşti, raionul Nisporeni, Nicanor Ciochină, a refuzat să participe la şedinţa de judecată. Avocatul suspectului a declarat că decizia a fost luată din cauza problemelor de sănătate ale lui Ciochină. El a mai spus că va ataca în instanţa superioară hotârârea judecătorilor şi chiar va scrie o plângere la CEDO.


DUMITRU BULIGA, avocatul învinuitul: „Acesta se simte rău, fiind plasat în penitenciarul numărul 13 din municipiul Chişinău, unde cunoaştem cu toţii că condiţiile contrare articolului trei din convenţia europeană. Deci, sunt inumane şi degradante. În continuare lui îi este acordată asistenţă medicală. Deşi precară cum este acea asistenţă medicală, el se simte rău. El are probleme cardiace, inclusiv hipertensiune arterială”.


Procurorul de caz a spus că Ciochină încă nu a fost audiat. Între timp, au fost identificaţi mai mulţi martori ai tragediei, însă acuzatorii refuză să ne ofere detalii.


DUMITRU BARBAROŞ, procuror de caz: „Au fost stabiliţi unii martori care au fost audiaţi, au fost ridicate anumite probe, obiecte. S-au dispus expertizele, care sunt în proces de executare. Ce fel de expertize? - Expertiza medico-legală şi tehnică pe automobil. Mai sunt şi alte persoane acre sunt investigate sub aspectul altor infracţiuni. Cred că acum este prematur să dăm detalii şi chiar să dăm şi nume. - Este vorba despre fratele lui? - Nu este vorba despre fratele lui”.


Primarul satului Boldireşti, raionul Nisporeni, Nicanor Ciochină, a fost reţinut în 21 februarie. El este bănuit că, în seara de 19 februarie, a accidentat mortal un copil de 14 ani, pe un drum local, după care a fugit de la faţa locului. Suspectul a încercat să ascundă urmele accidentului și s-a eschivat de la urmărirea penală. Primarul a avut şi un complice. Procurorii încă nu au cerut arest pe numele lui. Nicanor Ciochină este cercetat penal pentru comiterea unui accident rutier soldat cu decesul unei persoane. Edilul riscă până la şapte ani de închisoare, la care s-ar putea adăuga alţi doi pentru că a părăsit locul faptei.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter