Comisia Electorală Centrală (CEC) a stabilit pentru 15 noiembrie 2026 data alegerilor pentru funcția de bașcan al UTA Găgăuzia, după ce Adunarea Populară a Găgăuziei nu a reușit să adopte o decizie în acest sens. În aceeași zi vor avea loc și alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei, pentru care urmează să fie aleși 35 de deputați.
Potrivit CEC, mandatele pentru Adunarea Populară sunt repartizate între unitățile administrativ-teritoriale din autonomie. Cele mai multe mandate revin municipiului Comrat - patru, municipiului Ceadîr-Lunga - trei, și orașului Vulcănești - trei. Câte două mandate vor fi atribuite localităților Congaz și Copceac, iar celelalte localități vor avea câte un mandat.
În total, în UTA Găgăuzia sunt înregistrați 129.315 alegători, potrivit datelor din Registrul de stat al alegătorilor valabile la 26 august 2026. CEC precizează că repartizarea celor 35 de mandate a fost făcută în conformitate cu prevederile legislației.
Potrivit Legii privind statutul juridic special al Găgăuziei, Adunarea Populară se constituie dintr-un deputat la fiecare 5.000 de alegători, cu condiția ca fiecare localitate să aibă cel puțin un deputat. Totodată, legislația privind administrația publică locală stabilește pentru unitățile administrativ-teritoriale cu o populație cuprinsă între 100.001 și 200.000 de locuitori un număr de 35 de consilieri.
Mandatul actualei Adunări Populare a expirat în noiembrie 2025, însă alegerile nu au fost organizate la termen. Două tentative de stabilire a datei votului - 22 martie și 21 iunie 2026 - au fost anulate prin decizii ale instanțelor de judecată în urma contestărilor reprezentantului Guvernului în regiune.
Ambele tentative urmăreau organizarea scrutinului în baza legislației electorale vechi, care nu prevede elemente de integritate a candidaților, condiție ce favorizează perpetuarea controlului lui Ilan Șor asupra regiunii găgăuze.
Pe 24 august, Parlamentul a aprobat, în lectură finală, cu votul a 52 de deputați PAS, modificări la Codul electoral care stabilesc cadrul pentru organizarea alegerilor din Găgăuzia pe 15 noiembrie.
Alegerile pentru funcția de bașcan sunt organizate în contextul în care funcția este vacantă după condamnarea Evgheniei Guțul.
Guțul a fost reținută pe 25 martie 2025, iar pe 5 august a fost condamnată la șapte ani de închisoare. La 28 mai, Curtea de Apel Centru a menținut sentința pentru finanțarea ilegală a unui partid și primirea de fonduri de la gruparea criminală condusă de Ilan Șor.