TV Network
Canalele TVR
Social

Podul din zona Circului intră în reparații: Ce spune Primăria despre trafic?

post-img
Podul din zona circului din capitală va fi reabilitat: Ce spune Primăria despre trafic?

Podul de pe Bulevardul Renașterii Naționale, din zona Circului, va intra în reabilitare la mijlocul lunii septembrie. Lucrările ar urma să dureze până la sfârșitul anului, într-o perioadă în care traficul din Chișinău devine mai aglomerat odată cu începerea anului școlar. Șoferii spun că reparațiile sunt necesare, dar unii cred că municipalitatea ar fi trebuit să profite de lunile de vară, când circulația este mai redusă.

Primăria recunoaște că șantierul ar putea îngreuna circulația într-o zonă deja aglomerată și spune că va încerca să limiteze, pe cât posibil, perturbările din trafic.


„Vom face tot posibilul ca să nu avem deficienţe majore atât pe partea de carosabil, dar acest lucru este greu de realizat atunci când traficul este intens”, a spus ION CEBAN, primarul municipiului Chişinău.

Reabilitarea podului din zona Circului ar urma să fie finalizată până la sfârșitul anului. În cazul podului de pe strada Ismail, despre care șoferii spun că se află într-o stare mai proastă, Primăria nu a anunțat deocamdată când vor începe lucrările. 

Ion Ceban susține că municipalitatea se află în etapa finală de ajustare a documentației de proiect pentru reabilitarea zonei.

author-img_1

Ana Neamțu

Reporter