Rusa nu dispărea. Era contestată doar poziția ei privilegiată din epoca sovietică. La Tiraspol, egalitatea a fost prezentată drept persecuție.

Al doilea mit. România anexa Moldova până luni dimineață. Statul R. Moldova însă nu adoptase vreo decizie de unire. Declarația de Independență proclama Republica Moldova stat suveran. În hotarele fostei RSS Moldovenești. Pentru propagandă, o pancartă devenea imediat tratat internațional. Al treilea mit. Rusofonii urmau să fie exterminați de fasciștii români.

Dovezi, lipsă. Majuscule, destule. Au existat violențe reale provocate de activiștii lumii sovietice, pardon a lumii ruse. Dar războiul a fost în primul rând politic, economic și militar. O invazie directă rusă, scenariu pe care îl vedem în Ucraina.

Propaganda nu avea nevoie de nuanțe. Avea nevoie de monștri. Al patrulea mit. Rusia nu a luptat. Rusia doar a făcut pace. Un pompier venit cu benzină. CEDO a constatat că forțe ale Armatei 14 au luptat alături de separatiști. Și în numele lor. Separatiștii au primit arme și sprijin militar.

Cazaci din Rusia și voluntari din fostul spațiu sovietic, inclusiv din Ucraina, au venit în ajutorul invadatorilor. Apoi Moscova s-a așezat la masă ca mediator. A fost jucător. A fost arbitru. Și proprietarul stadionului. Iar Chișinăul a devenit agresorul în propria țară. Montajul sovietic făcea minuni. Așa s-a construit legenda.

Rusa era interzisă. România venea mâine. Genocidul era iminent. Armata rusă era neutră. Iar invazia a fost vândută drept pacificare. Minciunile au fost ieftine. Războiul a fost plătit cu vieți. Iar nota de plată a rămas Republicii Moldova.

Pe paginile românești s-a produs minunea

Când cade netul la Moscova, se face liniște în comentarii de ură din internetul din România și Republica Moldova. Zilele trecute, mai multe zone din Federația Rusă au rămas fără curent. A fost afectat și un nod important al internetului rusesc. Au căzut servicii în mai multe regiuni.

Telegram. Steam. Tik Tok. Discord. Și, aparent, secția de „români furioși” din subsolul Kremlinului. Pe paginile românești s-a produs minunea. Conturile cu tricolor la profil și sintaxă tradusă pe fugă din rusă au luat pauză. „Românii adevărați” nu se mai înjurau.

Nu mai apăreau conturi create ieri, care știau totul despre NATO, Ucraina și daci. Brusc, oamenii aveau argumente. Nu majuscule. Răspundeau la idei. Nu la mame, neamuri și ADN. Pe rețele se putea respira. Aceasta nu este o dovadă. Este o observație. Nu fiecare cont toxic vine de la Moscova. Dar sincronizarea este superbă. Când a tușit internetul rusesc, s-au oprit și câteva războaie civile românești din comentarii.

Știm însă că fabricile de influență există. O investigație internațională arată dimensiunea industriei urii. În primele patru luni din 2024, „Armata Digitală Rusă” pretindea că a produs 33,9 milioane de comentarii. 

Plus zeci de mii de videoclipuri, meme și materiale grafice. Asta nu mai este trolling. Este industrie grea. Doar că, în loc de oțel, produce nervi. Documentele conțin cote și personaje inventate. O femeie germană de 38 de ani. O americancă de 38 de ani. Ambele supărate exact cum cere fișa postului. Republica Moldova apare explicit între țintele din Europa de Est. La Kremlin, până și cetățeanul revoltat vine cu text prestabilit.

Fabrica de troli produce milioane de comentarii în patru luni. Verdictul?

Nu știm dacă pana a scos trolii din priză. Dar, pentru câteva ore, a făcut ce nu au reușit platformele. A moderat comentariile. Poate că strategia europeană împotriva dezinformării nu are nevoie de un algoritm nou. Poate are nevoie de un electrician.

Cu buget. Cu instructori. Cu sutană

Moscova SRL. Destabilizare la cheie. Kremlinul a modernizat ocupația. Nu mai trimite mereu tancuri. Trimite Telegram, TikTok. Carduri bancare. Pelerinaje. Și instructori de scandal. O investigație The New York Times arată că Republica Moldova este o piesă importantă în planul Moscovei de a slăbi Uniunea Europeană și NATO din interior. Potrivit anchetei publicate, Vladimir Putin ar fi prezentat acest obiectiv la o reuniune a șefilor serviciilor de spionaj de la Moscova. Manualul este simplu.

Mai întâi, cumperi voturi. Nu convingi cetățeanul. Îi faci transfer.

Autoritățile moldovene au estimat că agenții Rusiei au cheltuit circa 200 de milioane de euro pentru influențarea scrutinelor din 2024. Aproape unu la sută din PIB-ul nostru. Democrație cu cashback. Apoi îmbraci propaganda în sutană și pelerinaje plătite la Moscova. Unii preoți au primit carduri și bani. După aceea au apărut canale de Telegram cu mesaje împotriva integrării europene. Nu credința era problema. Comanda politică era. Urmează strada. În 2025, 74 de persoane au fost reținute într-un dosar privind instruiri organizate în Serbia. Participanții ar fi primit aproximativ 400 de euro.

Au fost învățați să rupă cordoanele poliției. Să opună rezistență. Și chiar să folosească arme. Un fel de Erasmus pentru destabilizare. La final, umpli internetul cu minciuni. Ataci instituțiile. Inventezi panica. Apoi declari că populația este spontan revoltată. Moscova neagă acuzațiile. Normal. Rusia nu intervine niciodată. 

Doar turiștii primesc bani. Unii preoți primesc carduri. Provocatorii primesc antrenament. Iar boții primesc program de lucru. Verdictul este simplu. Nu este opinie publică. Este producție industrială. Cu buget. Cu instructori. Cu sutană. Cu chatbot. Și fără bon fiscal. Rusia nu exportă doar gaze. Exportă crimă și haos. Iar Republica Moldova este laboratorul.

Cobasna nu este o apocalipsă regională

Propaganda rusă a găsit în urmă cu decenii butonul roșu. De data aceasta se numește Cobasna. Apeși pe el și apar Hiroshima, un cutremur de 7,5 grade și o catastrofă ecologică regională. Totul în aceeași propoziție.

Când nu ai dovezi, pui efecte speciale. În aprilie 2026, Serghei Șoigu a vorbit despre muniții vechi și periculoase, capabile să provoace numeroase victime. Iar presa rusă a reîncălzit povestea potrivit căreia depozitul ar putea exploda ca o bombă nucleară. Numai că fizica nu lucrează la Kremlin. Primul truc este simplu. Propaganda cântărește tot depozitul ca și cum fiecare ladă, fiecare carcasă și fiecare bucată de metal ar fi TNT.

La Cobasna sunt estimate aproximativ 14.000 de tone de muniții. Dar cantitatea netă de exploziv este de circa 2.800 de tone. Aproape 80% înseamnă carcase, ambalaje și componente inerte. Adică, propaganda pune pe cântar și cutia, și fierul, și probabil praful de pe raft. Apoi anunță bomba atomică. Al doilea truc este și mai spectaculos. Se presupune că toate depozitele vor exploda simultan. În aceeași secundă.

Ca într-un film prost, cu un singur buton roșu. În realitate, munițiile sunt dispersate în 42 de spații de păstrare. Sunt separate. Unele sunt de suprafață. Altele sunt semiîngropate sau subterane. Un incident ar produce, cel mai probabil, incendii și detonări succesive. 

Nu o singură explozie nucleară. Cazurile din Bulgaria, Cehia, Ucraina și chiar Rusia confirmă acest lucru. Au existat explozii grave. Au existat incendii. Au existat fragmente proiectate și evacuări. Dar nu a existat o Hiroshima convențională. Incidentele s-au desfășurat prin incendii și explozii repetate, uneori timp de ore sau zile. Nu prin detonarea instantanee a întregului arsenal. 

Să fie clar. Cobasna nu este un parc de distracții. Există un risc real. Pot exista victime și pagube în apropierea depozitului. Dar risc real nu înseamnă apocalipsă regională. Aici începe manipularea. Depozitul este controlat de facto de Federația Rusă. Este păzit de trupele ruse staționate ilegal în regiunea transnistreană. 

Rusia și-a asumat încă din 1999 retragerea trupelor și munițiilor. Dar retragerea a rămas, ca multe promisiuni rusești, tot în depozit. Mitul catastrofei are însă o utilitate politică. Mesajul este convenabil. Trupele ruse trebuie să rămână ca să păzească pericolul păstrat tot de Rusia. Cu alte cuvinte, cel care ține chibriturile se prezintă drept pompier. Raportul arată și un tipar.

Când Republica Moldova se apropie de Uniunea Europeană, Moscova redescoperă brusc apocalipsa de la Cobasna. Este detectorul geopolitic de fum al Kremlinului. Sună numai când Chișinăul merge spre Europa.

Soluția nu este panica. Este o inspecție independentă. Un inventar credibil. Reducerea treptată a stocurilor. Mai multă securitate. Mai multă monitorizare. Verdictul este simplu. Cobasna este o problemă reală. „Hiroshima de pe Nistru” este însă o ficțiune. Una produsă la Moscova. Cu decor sovietic. Și cu o coloană sonoră apocaliptică.