TV Network
Canalele TVR
Vremea

Cod galben de caniculă pentru 20 august: temperaturi de până la 36 de grade

post-img
imagine simbol
Sursa foto: protv.ro

Meteorologii au emis un Cod galben de caniculă pentru joi, 20 august. Avertizarea este valabilă pe parcursul întregii zile.

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în mai multe regiuni ale republicii, temperaturile maxime vor ajunge la +33...+35 de grade Celsius, iar izolat ar putea urca până la +36 de grade.

Autoritățile recomandă populației să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare, în special în orele de vârf, să consume suficiente lichide și să poarte haine lejere și deschise la culoare.

În același timp, se menține și Codul galben de pericol de incendiu, valabil până pe 21 august. Din cauza deficitului de precipitații și a temperaturilor ridicate, există în continuare un pericol excepțional de izbucnire a incendiilor de vegetație.

Totodată, meteorologii mențin avertizarea hidrologică pentru perioada 15-21 august. Pe râurile Nistru și Prut, dar și pe majoritatea râurilor mici, se va menține scurgerea redusă a apei.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter