Extern

Italia, paralizată vineri de o nouă grevă generală: sindicatele cer sprijin pentru Gaza

post-img
Roma

Italia se pregătește pentru o zi de haos vineri, 3 octombrie, după ce principalele sindicate au convocat o grevă generală națională, în solidaritate cu flotila internațională de ajutor pentru Gaza, interceptată recent de Israel. Decizia a fost luată de CGIL, cel mai mare sindicat din țară, alături de USB și alte organizații sindicale mai mici, în sprijinul inițiativei „Global Sumud Flotilla”.

Mișcarea vine însă în contradicție cu legea, deoarece autoritatea italiană de supraveghere a grevelor a declarat protestul ilegal, pe motiv că nu respectă termenul minim de notificare, transmite TVR Info.

Impact asupra transporturilor și serviciilor publice

Greva riscă să paralizeze Italia: școlile, spitalele, transportul public și privat, administrația, birourile și fabricile vor fi afectate. Printre sectoarele cele mai expuse se numără transportul feroviar, aerian și urban.

Trenurile vor fi suspendate sau modificate de joi seara, 2 octombrie, ora 21.00, până vineri seara, 3 octombrie, ora 21.00. Trenitalia a publicat lista curselor garantate, iar Trenord a anunțat introducerea de autobuze directe spre aeroportul Malpensa în caz de anulări.

Zborurile sunt, de asemenea, în pericol de întârzieri și anulări, deși autoritatea națională ENAC a garantat anumite intervale orare: 07.00–10.00 și 18.00–21.00.

Transportul urban va fi grav perturbat, în special în marile orașe. La Roma, autobuzele, tramvaiele și metroul vor circula doar până la 08.30 și apoi din nou între 17.00 și 20.00.

Nici serviciile publice nu scapă de efectele grevei. Grădinițele, școlile și unitățile medicale vor funcționa limitat. Serviciile de urgență și operațiile esențiale rămân asigurate, dar consultațiile neurgente și analizele programate riscă să fie amânate.

Sindicatele: „Nu putem rămâne în tăcere”

Sindicatele își justifică acțiunea prin gravitatea atacului asupra navelor cu civili italieni. „Agresiunea este extrem de gravă”, a transmis CGIL, în timp ce USB a declarat că „nu putem rămâne tăcuți în fața unui atac ce calcă în picioare valorile democratice și demnitatea umană. Este timpul să reacționăm”.

Guvernul reacționează dur

Guvernul condus de Giorgia Meloni a condamnat ferm protestul. Premierul a acuzat sindicatele că pun interesele ideologice deasupra cetățenilor italieni. „Flotila nu a adus beneficii palestinienilor, dar greva va aduce mari neplăceri italienilor. Revoluția nu se face într-un weekend prelungit”, a declarat Meloni.

Ministrul apărării, Guido Crosetto, a avertizat că blocarea gării, a aeroportului sau a autostrăzilor nu ajută Palestina, ci lovește doar Italia. „A incendia totul, a opri totul, a speria pe toată lumea nu folosește nimănui și îi va răni doar pe toți italienii”, a adăugat acesta.

Ministrul transporturilor, Matteo Salvini, a mers și mai departe, anunțând că ia în calcul o ordonanță pentru a bloca greva. „Nu vom permite CGIL și extremiștilor de stânga să aducă haos în Italia. Aceștia nu sunt pacifiști, ci huligani”, a scris el pe X.

O zi tensionată pentru Italia

În ciuda interdicției oficiale și a criticilor dure venite din partea guvernului, sindicatele par hotărâte să meargă mai departe.

Ziua de vineri se anunță tensionată pentru milioane de italieni, prinși între solidaritatea cu Gaza și frustrarea față de un blocaj național care riscă să paralizeze țara.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter