Actualitate

Final de proces pentru apropiați ai lui Plahotniuc: Damir și Țuțu își află sentințele

post-img
Colaj: TVR Moldova

Finul de cununie al lui Vladimir Plahotniuc, Dorin Damir, și fostul deputat Constantin Țuțu urmează să își afle sentințele în dosarele penale în care sunt cercetați, după ani de examinare în instanță. Pronunțările sunt programate pentru 19, respectiv 27 ianuarie 2026, potrivit Ziarului de Gardă.

Dorin Damir, cercetat în dosarul angajărilor fictive de la Ministerul Afacerilor Interne, își va afla sentința luni, 19 ianuarie 2026. Pronunțarea a fost amânată de instanță față de termenul inițial din 24 decembrie 2025, motivul invocat fiind volumul mare al materialelor și absența temporară a unui judecător din complet. Dosarul a ajuns pe masa magistraților în septembrie 2021 și a fost examinat timp de peste patru ani în primă instanță.


Potrivit procurorilor, în 2017, Damir ar fi fost angajat formal și ilegal într-o subdiviziune specială a Inspectoratului Național de Investigații, fără a desfășura activitate efectivă. Deși angajarea ar fi fost fictivă, acesta ar fi obținut grade speciale în structurile MAI și ar fi încasat peste 170 de mii de lei din bugetul public. De asemenea, ar fi beneficiat de acte de identitate codificate, utilizate pentru a părăsi Republica Moldova. În acest dosar, Damir este acuzat de abuz de serviciu, delapidarea averii străine, trecerea ilegală a frontierei de stat, divulgarea secretului de stat și fals în acte publice. Legea prevede pedepse de până la 12 ani de închisoare, cu interdicția de a ocupa anumite funcții.


Citește și: „Volum mare de lucru”: Sentința în dosarul Damir, Pânzari și Cojocaru, amânată pentru 2026

Contactat pentru o reacție, Damir a respins acuzațiile și a declarat că dosarul ar fi fost instrumentat la comandă politică. El susține că va oferi detalii după pronunțarea sentinței. Procurorul vizat de acuzațiile lui Damir nu a putut fi contactat pentru replică.


O săptămână mai târziu, marți, 27 ianuarie 2026, este așteptată și sentința în dosarul fostului deputat Constantin Țuțu. Cauza penală a fost examinată timp de cinci ani și opt luni, după ce două dosare separate au fost comasate într-unul singur. Țuțu este cercetat pentru trafic de influență, îmbogățire ilicită și fals în declarații.


Potrivit procurorilor, în 2017, Țuțu ar fi primit 20 de mii de euro pentru a influența soluționarea unei cauze penale, iar în perioada 2014–2019 ar fi efectuat cheltuieli care depășeau veniturile declarate, indicând date false sau incomplete în declarațiile de avere. În prezent, el se află în detenție în Penitenciarul nr. 13, într-un alt dosar penal.


În ultimul cuvânt rostit în fața instanței, Constantin Țuțu a declarat că nu recunoaște acuzațiile. El a afirmat că denunțul privind traficul de influență ar fi fost făcut sub presiunea organelor de drept și că imobilul invocat de procurori ar fi fost construit cu sprijinul financiar al unui prieten, căruia susține că îi este dator. Fostul deputat a declarat că se așteaptă la o decizie corectă și că procesul ar reprezenta un abuz.

Citește și: Țuțu a rostit ultimul cuvânt în fața instanței: „O să spun adevărul”

author-img_1

Serghei Rusu

Reporter