Actualitate

Politicianul CUB Adrian Dulgher, interzis în Ucraina pe 3 ani. Reacția controversatului businessman

post-img
Adrian Dulgher
Sursa foto: Sputnik Moldova

Adrian Dulgher, vicepreședinte al Partidului „Coaliția pentru Unitate și Bunăstare” (CUB), a fost declarat persoană indezirabilă în Ucraina pentru o perioadă de trei ani, potrivit publicației Ziarul de Gardă, care face referire la reprezentanți ai unor instituții de stat ucrainene. Drept reacție, omul de afaceri a scris pe pagina sa de Facebook: „Dacă nu ai dușmani, nu ești important deloc”.

Decizia autorităților ucrainene a intrat în vigoare astăzi, 12 ianuarie 2026, și este valabilă până la 12 ianuarie 2029, precizează sursa citată.

Totul a pornit de la un gest controversat al lui Dulgher, care a publicat recent videoclipuri din orașul ucrainean Lviv în care susținea că războiul din Ucraina nu este atât de grav după cum este prezentat în spațiul public.

„Am ajuns acum în Lvov. (...) Uite, nu-s drone. Viața e pașnică, oamenii stau, merge traficul. De ce noi trebuie să ne speriem în Moldova, când aici, în Ucraina, toți merg de parcă nimic nu se întâmplă și în viață tot e bine”, spunea politicianul într-un clip video pe TikTok.

Solicitată de jurnaliști să ofere o reacție pe marginea sancțiunilor aplicate lui Adrian Dulgher de autoritățile ucrainene, reprezentanta acestei formațiuni, CUB, Rodica Rusu-Gramma, a precizat că nu este vicepreședintă a partidului și că are nimic în comun cu declarația politicianului.

„Personal eu, ca și mulți colegi ai mei din CUB, nu avem nici o legătură cu declarațiile recente a lui Adrian Dulgheru, care s-a expus public ca persoană fizică și nu din numele unei echipe. Am ACUZAT mereu războiul din Ucraina, ceea ce se vede din postările mele publice anterioare, precum și din munca de peste doi ani în susținearea persoanelor refugiate din Ucraina”, a scris Rusu-Gramma pe pagina sa de Facebook.

Omul de afaceri moldovean Adrian Dulgher, stabilit de trei decenii în Marea Britanie, a revenit acasă în 2025 și s-a făcut politician.

El a devenit vicepreședintele CUB, condus de Igor Munteanu. El a figurat al doilea pe lista candidaților formațiunii pentru alegerile parlamentare din același an. În urma scrutinului parlamentar, formațiunea a obținut 0,84% din sufragii.

Dulgher este implicat într-un caz controversat ce vizează introducerea ilegală a peste un milion de euro în Republica Moldova.

În 2020, în noaptea de Paște, vameșii de la Leușeni au descoperit 1,62 milioane de euro ascunși în cutii și pungi într-un autocamion. La scurt timp, Dulgher a expediat un mesaj procurorilor, declarând că banii îi aparțin și proveneau din afaceri de construcții din Africa.

Procurorii au stabilit însă că Dulgher nu avea legătură cu banii, iar acesta a fost scos de sub urmărire penală. Întreaga sumă și camionul folosit pentru transport au fost confiscate definitiv și trecute în bugetul statului.

author-img_1

Ilie Gulca

Editor