Extern

Casa lui Klaus Iohannis va fi scoasă la licitație de ANAF

post-img
Surse: Casa lui Klaus Iohannis va fi scoasă la licitație de ANAF
Sursa foto: tovima.com

Fostul președinte al României, Klaus Iohannis, ar fi vizat de o procedură de executare silită pornită de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), potrivit unor surse din instituție. Conform acelorași surse, una dintre casele familiei Iohannis ar urma să fie scoasă la licitație publică. Potrivit TVRinfo, Iohannis ar urma să fie dat în judecată de Statul român pentru recuperarea banilor obținuți din închirierea imobilului.

Casa fostului președinte ar fi fost luată cu proces verbal conform informațiilor reporterilor.

În august ANAF l-a notificat pe fostul președinte Klaus Iohannis să plătească 4,7 milioane de lei încasată din închirierea unui spațiu comercial în Sibiu, situat pe strada Nicolae Bălcescu numărul 29.

Spațiul comercial din Bălcescu 29 a aparținut familiei prezidențiale în perioada 1999 – 2016 și i-a adus venituri de peste 260.000 de euro din chiria către Raiffeisen Bank. Cu acești bani – a punctat riseproject.ro – președintele a cumpărat alte trei case, ”căsuțe” cum le-a numit într-un interviu, care, de asemenea, îi aduc venituri din chirii.

În noiembrie 2015, Curtea de Apel Brașov a decis că imobilul a fost deținut ilegal de soții Iohannis, iar în aprilie 2016, titlul de proprietate al familiei a fost radiat din cartea funciară. Ulterior, a urmat o dispută juridică pentru ca statul român să își poată înscrie dreptul de proprietate asupra imobilului în urma unor dispute privind moștenirea.

În discuție erau două imobile din Sibiu situate la adresele Gheorghe Magheru 35 și Nicolae Bălcescu 29.

Potrivit istoricului moștenirii reconstituit de riseproject.ro și Centrul de Investigații Media (CIM), cele două imobile au aparținut soților Eliseu și Maria Ghenea (fostă Baștea). Imobilele au fost naționalizate în anii ’60 de regimul comunist.

După Revoluție, în anii ’90, apare un prezumtiv moștenitor, Ioan Baștea, un strănepot al Mariei Ghenea (fostă Baștea). În 1999, acesta obține o hotărâre judecătorească prin care se revocă naționalizarea dispusă de statul comunist în anii ’60.

„La 1 iunie 1999, soții Iohannis merg la notarul Radu Gabriel Bucșă. Klaus Iohannis, pe atunci inspector la Inspectoratul școlar Sibiu, avea în buzunar o procură de reprezentare a lui Ioan Baștea”, notează jurnaliștii riseproject.ro într-o investigație de presă din 2015.

Prin succesiunea perfectată de notar, Ioan Baștea devine proprietarul imobilului din Nicolae Bălcescu 29, iar același Ioan Baștea, de data asta împreună cu Georgeta Lăzurcă și fiica acesteia, Carmen Iohannis, soția actualului președinte, devin proprietari ai imobilului din Gheorghe Magheru 35.

În aceeași zi, Ioan Baștea vinde, cu doar 3.200 de dolari, jumătate din imobilul din Nicolae Bălcescu către soții Klaus și Carmen Iohannis.

„Așa ajunge familia Iohannis proprietar pe jumătate din spațiul comercial care, în următorii 17 ani, i-a adus aproape 1,3 milioane de lei, în jur de 260.000 de euro, la cursul actual”, scriau jurnaliștii de la riseproject.ro.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter