Elevii vor merge la ore și sâmbătă, 9 noiembrie. Aceștia vor recupera ziua de vineri, 1 noiembrie, atunci când au avut parte de o zi de vacanță extinsă.
Potrivit Planului-cadru pentru învățământul primar, gimnazial și liceal pentru anul de studii 2024-2025, elevii se pot bucura în anul curent de studii de vacanțe de toamnă și de primăvară cu o durată de nouă zilei fiecare, comparativ cu anii precedenți, când acestea erau de 3-5 zile, scrie moldpres.
În schimb, elevii și profesorii vor trebui să vină la ore în două zile de sâmbătă, pe 9 noiembrie, atunci când vor fi recuperate orele din 1 noiembrie și pe 15 martie, atunci când vor fi recuperate orele din 3 martie.
Următoarea vacanță a elevilor va avea 15 zile, în perioada 25 decembrie 2024 – 8 ianuarie 2025. Până la sfârșitul anului de studii, elevii vor mai avea două vacanțe: cea de primăvară, care va dura nouă zile și cea de Paști, de zece zile.
Potrivit datelor statistice, în Republica Moldova activează circa 1200 de instituții de învățământ primar și secundar general.