De bobotează, cei mai curajoși dintre credincioși au celebrat într-un mod extrem și s-au scufundat în apa rece a lacurilor, în ciuda temperaturilor de minus 7 grade Celsius, în speranța că se vor spăla de păcate și vor fi sănătoși tot anul. După baia în apa înghețată, oamenii s-au încălzit cu vin fiert in jurul focurilor aprinse.
Deși afară gerul mușca de obraji, zeci de oameni s-au scăldat în apa rece ca gheața. Credinciosii cred că, de Bobotează, apa are o putere tămăduitoare, iar frigul nu e o problemă.
Pentru a evita incidentele, lingă lac au fost au mai mulți salvatori, iar pe gheață au stat în permenență scafandrii.
VEACESLAV COLȚ, șef Stație de Salvare pe apă, IGSU: Am amenajat un cort cald, în loc de vestiar ca oamenii să intre să se dezbrace, să se îmbrace. Este persoana scafandrier echipată în costum special și este gata de a acționa în situațiile neplăcute.
După ritual, credincioșii au fost întâmpinați cu o masă caldă și vin fiert.
Și la Mănăstirea Condriţa, credincioşii s-au scufundat în apa sfinţită dintr-un bazin special amenajat.
În această zi, se spune că apa sfințită are o putere aparte, considerată vindecătoare atât pentru trup și suflet. Potrivit tradiției, cei care se imbăiază de Bobotează vor fi feriți de rele și vor avea noroc pe tot parcursul anului.