Un cetățean din Belarus, dat în urmărire internațională după ce a evadat dintr-o închisoare din țara sa, a fost reținut la punctul de trecere a frontierei Albița, la intrarea în România.
Potrivit autorităților române, incidentul a avut loc pe 9 ianuarie, în jurul orei 8:50, când bărbatul, în vârstă de 36 de ani, s-a prezentat la controlul de frontieră ca pasager într-un autoturism. Verificările efectuate de polițiștii de frontieră au arătat că pe numele acestuia exista o alertă emisă de Interpol, fiind căutat pentru arestare după evadarea dintr-un penitenciar din Belarus.
Informația a fost confirmată printr-un comunicat de presă al Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași. După depistare, bărbatul a fost predat unei echipe operative din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui, prin Serviciul de Investigații Criminale, pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.