Politic

Președinta Maia Sandu, în vizită la Londra. Se va întâlni cu Regele Charles al III-lea

post-img
Maia Sandu

În perioada 23–24 iulie, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, efectuează o vizită de lucru în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord pentru a aprofunda relațiile bilaterale între cele două țări. Șefa statului va avea o audiență cu Majestatea Sa Regele Charles al III-lea și va purta discuții cu alți oficiali britanici de rang înalt.

De asemenea, se va întâlni cu diaspora din Northampton, un oraș din centrul Angliei, cu o comunitate activă de moldoveni, care contribuie semnificativ la viața socială și economică a regiunii.

Această vizită are ca scop consolidarea parteneriatului Republicii Moldova cu Marea Britanie, bazat pe cooperarea în domenii precum, dezvoltarea economică, întărirea statului de drept, combaterea corupției și securitatea națională. 

Regatul Unit este un susținător important al parcursului european al Republicii Moldova și un partener activ în promovarea reformelor democratice și a rezilienței țării în fața amenințărilor externe. 

În cadrul întrevederilor, Președinta Maia Sandu va discuta cu oficialii britanici despre extinderea exporturilor moldovenești, atragerea investițiilor și continuarea sprijinului pentru consolidarea instituțiilor democratice și a capacității statului de a răspunde la provocările regionale.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter