Social

Peste 13 mii de solicitări ale ambulanței, în ultima săptămână

post-img
imagine

În perioada 14-20 octombrie, echipele de asistență medicală urgentă au deservit 13893 solicitări, inclusiv 1927 la copii. După acordarea primului ajutor medical la etapa de prespital 5608 pacienți, dintre care 1136 copii au fost transportați la instituțiile spitalicești.

Potrivit CNAMUP, în ultima săptămână intervenția ambulanței a fost solicitată pentru pacienții cu următoarele urgențe: 3768 cardiovasculare, dintre care 56 cu sindrom coronarian acut; urmate de 1935 neurologice dintre care 240 cu accidente vasculare cerebrale, 1574 respiratorii și 1195 traumatologice.

În perioada de referință, Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a fost solicitat pentru 80 persoane, ce au suferit în urma a 60 accidente rutiere. După acordarea primului ajutor medical, echipele AMU au transportat 72 pacienți, inclusiv 8 copii la spital pentru continuarea tratamentului în condiții de staționar.

Totodată, la Dispeceratul comun de urgență al IMSP CNAMUP au fost înregistrate 87 solicitări pe motivul urgențelor toxice, inclusiv 53 intoxicații cu ciuperci, 10 intoxicații cu medicamente, 9 cu alcool, 7 cu monoxid de carbon, 1 intoxicație cu droguri.

În perioada menționată au fost recepționate 44 apeluri pe motivul urgențelor generate de agenții fizici, chimici și de mediu, printre care 21 mușcături de animale/înțepături de insecte, 19 combustii și 4 hipotermii. 

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter