România a trimis, în anii 1916 și 1917, în timpul Primului Război Mondial, 41 de vagoane pline aur din Tezaurul Băncii Naționale a României (BNR), cu documente de arhivă, artefacte şi obiecte istorice, colecţii muzeale şi ale Academiei Române. Deși Guvernul rus a garantat, prin acte, să întoarcă României tezaurul „la cerere”, acest lucru nu s-a întâmplat până astăzi. Cristian Păunescu, consilierul guvernatorului BNR, co-autor al cărții „Tezaurul Băncii Naționale a României la Moscova”, detaliază, într-un interviu oferit în exclusivitate Ziarului NAȚIONAL, ce conținea Tezaurul BNR trimis la Moscova, cine a luat decizia de a lăsa aurul românesc în mâinile rușilor și cum luptă România și astăzi ca să-și recupereze bunurile.
Nicolae Negru: Domnule Cristian Păunescu, istoria Tezaurului României trimis pentru păstrare la Moscova, în anii Primului Război Mondial, este puțin cunoscută în Republica Moldova. Ce tezaur a trimis România la Moscova?
Cristian Păunescu: Din păcate, la fel de puțin este cunoscută istoria Tezaurului trimis la Moscova şi în România.
Să facem precizarea că în cele două transporturi expediate la Moscova, în decembrie 1916 şi iulie 1917, s-au trimis atât stocul de aur al BNR, alte obiecte şi materiale ale Băncii Naţionale, efecte bancare provenite de la CEC, dar şi tezaurul identitar al României: documente de arhivă, artefacte şi obiecte istorice, colecţii muzeale şi ale Academiei Române.
Singurul pentru care avem o evidenţă precisă este Tezaurul BNR. El este şi singurul din care nu s-a întors nimic până astăzi. Din tezaurul identitar, Moscova a restituit cea mai mare parte a obiectelor, în 1935 şi 1956.
De ce s-a recurs, totuși, la această soluție extremă? Nu mai erau locuri sigure pe teritoriul României unde să poată fi păstrat aurul BNR și alte bunuri ce aparțineau statului român până trecea pericolul militar? De ce anume la Moscova a fost transportat Tezaurul României, nu putea fi găsită o altă o altă destinație, spre alte țări aliate - Franța sau Marea Britanie? Cum se poate răspunde la întrebarea lui Evgheni Primakov, fost premier rus, când Andrei Pleșu a abordat, într-o discuție cu el, problema aurului trimis la păstrare în Rusia: Dar ce v-a venit, domnule, să ni-l dați tocmai nouă? Într-adevăr: ce i-a venit Guvernului român?
Aţi observat, desigur, că devenim, cu toţii, mult mai inteligenţi, ştim mult mai bine ce trebuia făcut după ce s-a produs un eveniment, decât înainte ca el să aibă loc. Decizia evacuării Tezaurului la Moscova nu trebuie judecată în baza a ceea ce ştim astăzi că s-a întâmplat, ci în baza informaţiilor pe care le-au avut factorii decidenţi de atunci.
Nu exista o altă cale de evacuare. Rusia era singurul stat aliat cu care ne mărgineam în acel moment. La toate celelalte granițe ale României se aflau forţe ale Puterilor Centrale cu care eram în război. Marea Neagră nu putea fi o soluţie, pentru că strâmtorile erau controlate de Imperiul Otoman, aflat în tabăra Puterilor Centrale, iar submarine germane se aflau deja aici.
Pentru Rusia pledau şi relaţiile de rudenie dintre familia regală română şi familia ţarului. Mama reginei era Maria Aleksandrovna Romanova, mare ducesă a Rusiei, unica fiică a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. În 1914, familia ţarului Nicolai II vizitase Constanţa şi se vorbise de un proiect de căsătorie între principele Carol, viitorul rege Carol II, şi una dintre fiicele ţarului. Aşadar, Tezaurul a fost trimis, cu acte ce garantau returnarea lui la cerere, într-o ţară aliată şi prietenă.
Este adevărat, după război i s-a reproşat ministrului român la Sankt Peterburg că nu a trimis în ţară informaţii mai clare despre situaţia internă din Rusia. Dar nici premierul Ion I.C. Brătianu nu s-a opus la al doilea transport, în iulie 1917, deşi fusese în primăvara acelui an în Rusia, după izbucnirea revoluţiei din februarie.
Ce s-ar fi întâmplat dacă nu trimiteam Tezaurul la Moscova şi îl păstram la Iaşi este, de acum, istorie contrafactuală. În decembrie 1916, la Iaşi domnea o puternică stare de nelinişte, o mare parte a ţării era deja ocupată, era foamete, nu avea nimeni certitudinea că în vara anului următor trupele române şi cele ruse aveau să facă faţă pe front unei noi ofensive a Puterilor Centrale.
În plus, am aflat din cartea domnului colonel Ilie Schipor, Destinul Tezaurului României – Argumente din arhivele ruse, apărută la Editura Oscar Print, ce eforturi au depus ruşii ca să ne convingă să le trimitem aurul BNR. Ei luaseră decizia să „găzduiască” rezerva de aur a BNR înainte chiar ca Guvernul român să decidă evacuarea.
Întrebarea răposatului Evgheni Primakov se înscrie în linia răspunsurilor cu care ne-a obişnuit Moscova, când vine vorba despre Tezaur: care aur? Nu ştim despre ce este vorba. Lăsaţi-ne să căutăm documente în arhivele noastre, pe care nu le găsim niciodată etc.
Citiți continuarea interviului pe ziarulnational.md...
