Relaţia specială dintre SUA şi Marea Britanie e într-un moment complicat după alegerea lui Donald Trump după ce unii lideri laburişti l-au criticat în trecut pe preşedintele ales. Economia britanică ar avea de suferit dacă Statele Unite ar impune taxe suplimentare pentru produsele importate din Regat. Un consilier pe probleme economice al viitorului preşedinte american a spus că Marea Britanie ar trebui mai degrabă să îşi alinieze relaţiile comerciale cu SUA, decât să urmărească o apropiere economică de Uniunea Europeană.
Cel de al doilea mandat de președinte al lui Donald Trump reprezintă o provocare diplomatică semnificativă pentru prim-ministrul britanic. Ministrul său de Externe l-a numit înainte să ocupe această funcție pe actualul președinte al SUA un clovn periculos și un tiran cu perucă, relatează TVR Info.
Keir Starmer a încercat să construiască punți de legătură cu Statele Unite și a luat cina în luna septembrie cu Donald Trump. Întâlnirea dintre cei doi a durat două ore.
Donald Trump a spus că pentru el cel mai frumos cuvânt din lume este cuvântul ”taxe”. El a declarat că ar impune un tarif de 10% pentru toate produsele fabricate în străinătate și o taxă de 60 de procente pentru bunurile importate din China.
Economiștii britanici au făcut calculele și au ajuns la concluzia că o astfel de măsură ar avea asupra Marii Britanii un impact la fel de mare ca Brexitul. Exporturile din Regatul Unit către Statele Unite ale Americii în valoare de 59 de miliarde de lire sterline ar scădea fiindcă ar crește prețurile.
Darren Jones, secretarul-şef al Trezoreriei: Poziţia Guvernului este că susţinem comeţul liber. Statele Unite sunt deja unul dintre cei mai importanți parteneri pentru export ai noştri, dar și în ceea ce privește investițiile directe aici în Regatul Unit. Desigur, am fi bucuroși să discutăm despre îmbunătățirea situației în viitor, dar va trebui să avem această discuție cu noua administrație în noul an.
Statele Unite și-au asumat până acum două treimi din cheltuielile cu apărarea ale NATO, iar Donald Trump i-a îndemnat de fiecare dată pe liderii europeni să contribuie cu o cotă mai mare. Marea Britanie alocă 2.3% din produsul intern brut pentru apărare, iar prim-ministrul britanic și-a asumat faptul că va aloca 2,5%. Nu a precizat însă de când va face acest lucru. Dacă noul președinte al SUA va fixa un obiectiv de 3% din PIB pentru apărare ar putea exista presiuni foarte mari asupra bugetului Regatului Unit.