Elveţia s-a alăturat ultimului pachet de sancţiuni aplicate de Uniunea Europeană Federaţiei Ruse. Berna a extins lista celor vizaţi de restricţii, aplicând sancţiuni pentru şapte noi persoane şi trei entităţi din Republica Moldova.
Acestea sunt acuzate că au participat la acţiuni coordonate de Rusia pentru influenţarea referendumului privind aderarea Republicii Moldova la UE şi a alegerilor prezidenţiale din 2024.
Potrivit Departamentului Federal pentru Afaceri Economice, Educaţie şi Cercetare, celor vizaţi li s-au îngheţat activele.
Totodată, ei au interdicţia de a furniza resurse economice, precum şi de intrare şi tranzitare a Elveţiei.
Pe 18 iulie, UE a aprobat cel de-al 18-lea pachet de sancţiuni, unul fără precedent, împotriva Federaţiei Ruse.