Cultură

Timp de două zile, Cetatea Soroca este gazda festivalul "Al cincilea turn"

Timp de două zile, Cetatea Soroca este gazda festivalul "Al cincilea turn"

Un eveniment cultural dedicat promovării obiceiurilor, portului şi gastronomiei tradiționale din Evul Mediu. Festivalul este organizat de Primăria Soroca şi Asociația Cluburilor de Reconstituire Istorică din Republica Moldova "Bastion".

ZFR

Cetatea Soroca a fost scena pentru duelul cavalerilor, jocuri medievale, trageri cu arcul sau parada costumelor.

Au fost organizate spectacole de muzică și dans, ateliere meșteșugărești şi mese imbelșugate cu bucate specifice Evului Mediu.

"Suntem din Chişinău şi ne-a impresionat evenimentul acesta special. Este pentru prima oară când suntem la un asemenea eveniment. E foarte frumos."

"Cel mai mult m-a impresionat modul în care sunt redate istoria şi tradiţiile medieval şi modul în care sunt implicaţi şi vizitatorii, să se alăture şi să participle la activităţi."

Prin acest eveniment, organizatorii şi-au propus o călătorie istorică plină de farmec, prin toată Europa. Oaspeții au fost invitaţi să viziteze şi muzeul "Nicolae Bulat" din Soroca.

ZFR

"Fiecare club reconstruieşte partea lui de istorie. Avem cluburi care se ocupă de reconstrucţia Londrei, Italiei, Europei Centrale din secolele 14-16."

"Costumul este făcut din diferite elemente, pe care le facem de sine stătător şi confecţionarea tuturor elementelor , tot este locală, făcută în Moldova şi de mâinele noastre."

VICTOR BOTNARU, director, muzeul "Nicolae Bulat", Soroca: Din aprilie cetatea este deschise şi am decis să revenim la vechile şi bune tradiţii. Este chiar o atmosferă de sărbătoare şi pe calea aceasta şi la muzeu vă invităm.

Festivalul Cultural Medieval "Al cincilea turn" a ajuns la cea de-a cincea ediție.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter