Israelul a lansat în această noapte „lovituri preventive” în Iran. Sunt vizate facilitățile nucleare, zeci de ţinte de pe tot teritoriul ţării. „Am lovit inima programului iranian de rachete balistice”, a confirmat premierul Benjamin Netanyahu.
Principala facilitate de îmbogățire a uraniului din Iran, Natanz, a fost avariată. La Teheran, zeci de clădiri au fost distruse. Echipele de salvare acționează non stop pentru a înlătura urmările bombardamentelor israeliene.
Comandantul Corpului Gardienilor Revoluţiei Islamice din Iran și șeful Statului Major al Forțelor Armate Iraniene au fost uciși. De asemenea, au fost uciși mai mulți cercetători în domeniul nuclear. SUA au declarat că nu au nicio implicare în atacuri.
Israel a declarat stare de urgență și se așteaptă la represalii. Armata israeliană a anunțat ulterior că „are situația sub control” și le-a comunicat civililor că pot ieși din adăposturile antiaeriene. Iranul a lansat deja 100 de drone spre Israel, ca răspuns la atacuri.
Atacurile au făcut parte din Operațiunea „Forța Leului”, a declarat premierul israelian Benjamin Netanyahu, adăugând că poate dura mai multe zile, iar Iranul reprezintă o amenințare la adresa „însăși supraviețuirii Israelului”.
Israelul a declarat stare de urgență, spunând că țara se așteaptă la contraatacuri „în viitorul imediat”. Autoritățile avertizează că Teheranul poate riposta cu sute de rachete balistice. Serviciile de urgență și populația au primit instrucțiuni clare să se pună la adăpost.
Iranul a solicitat convocarea unei sesiuni de urgență a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite pentru a discuta despre loviturile fără precedent ale Israelului asupra teritoriului său, a declarat Misiunea Iranului la ONU pentru CNN.
Cererea vine pe fondul apelurilor internaționale tot mai numeroase la calm, după ce Israelul a avertizat că operațiunea sa militară împotriva Iranului va continua timp de mai multe zile, iar Iranul a promis represalii.
În capitala iraniană Teheran, mai multe filmări realizate în primele ore ale dimineții de vineri, ora locală, arătau flăcări și fum ieșind din clădiri din diverse zone ale orașului. Într-unul dintre videoclipuri, se aude un bărbat spunând: „Este ora 3:37”, adăugând apoi: „Un complex rezidențial a fost lovit”, notează CNN.
Odată cu ivirea zorilor, alte imagini geolocalizate de CNN arătau echipe de intervenție căutând supraviețuitori printre dărâmăturile clădirilor prăbușite, în nordul Teheranului. O fotografie a surprins urmările unei explozii la etajul superior al unui bloc de locuințe dintr-un cartier de lux din estul Capitalei.