Extern

A fost aprobat bugetul UE pentru anul 2025 negociat de eurodeputatul român Victor Negrescu

post-img
Eurodeputați

Echipa de negociere a Parlamentului European, condusă de eurodeputatul social-democrat român Victor Negrescu, și echipa Consiliului Uniunii Europene, condusă de președinția maghiară, au ajuns vineri noaptea spre sâmbătă dimineață la un acord privind bugetul anual al UE pentru 2025, acesta concentrându-se puternic pe principalele priorități de politică ale UE și abordând contextul geopolitic dificil din prezent.

BFCO

“După câteva zile de negocieri și o noapte lungă, Parlamentul European, Consiliul UE și Comisia Europeană au aprobat un buget de aproape 200 de miliarde de euro pentru anul viitor, cu 10,5 miliarde de euro mai mare față de 2024, reprezentând o creștere de 6%“, a afirmat Victor Negrescu, la conferința de presă ulterioară încheierii negocierilor, scrie Calea Europeană.

Europarlamentarul român a a arătat că, în calitate de negociator-șef al Parlamentului European, a obținut creșteri importante pentru educație, sănătate, cercetare, agricultură, protecție civilă, securitatea frontierelor, extinderea spațiului Schengen cu România și Bulgaria, combaterea corupției, politicile sociale sau ajutorul umanitar.

“În plus, am securizat 3 miliarde de euro din fondurile de coeziune pentru țările din Europa Centrala și de Est afectate de inundații. În ciuda contextului extrem de dificil, am demonstrat că putem obține la nivel european rezultate bune și un buget puternic pentru Europa, România și cetățenii pe care avem onoarea să îi reprezentăm”, a mai afirmat vicepreședintele Parlamentului European.

Angajamentele totale sunt stabilite la 192,76 miliarde de euro, iar plățile totale la 149,61 miliarde de euro, excluzând creditele prevăzute pentru instrumente speciale în afara Cadrului Financiar Multianual. 800,5 milioane EUR au fost menținute disponibile în acest an sub plafoanele de cheltuieli ale actualului cadru financiar multianual pentru perioada 2021-2027, permițând UE să reacționeze la nevoi imprevizibile.

La rândul său, Péter Banai, ministru de stat ungar și negociator-șef al Consiliului pentru bugetul UE 2025, a precizat că instituțiile UE au convenit “asupra unui buget echilibrat care ne oferă mijloacele necesare pentru a realiza obiectivele în domeniile prioritare ale UE, ținând seama în același timp de interesul contribuabililor”.

“Bugetul pentru anul viitor asigură o abordare prudentă, păstrând o marjă de manevră financiară suficientă pentru a răspunde circumstanțelor neprevăzute. Aceasta este o abordare realistă, având în vedere contextul economic și geopolitic actual și necesitatea de a face față noilor provocări care pot apărea în 2025. În plus, acordul prevede finanțarea necesară pentru reconstrucția țărilor afectate de dezastre naturale”, a adăugat acesta.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter