Actualitate

Primarul Tiraspolului a fost arestat din cauza unui conflict cu așa-zisul președinte al regiunii transnistrene

post-img
Primăria Tiraspol

Primarul orașului Tiraspol, Oleg Dovgopol, a fost arestat vineri, au comunicat surse de la Tiraspol. Cauza ar fi neînțelegerile pe care edilul le-ar fi avut cu așa-numitul președinte al regiunii, Vadim Krasnoselski, transmite IPN.

BFCO

Între cei doi demnitari de la Tiraspol ar fi existat contradicții, spun surse din cadrul Primăriei. Acestea au explicat pentru agenție că „despre arestarea lui Dovgopol nu s-a anunțat oficial, dar au admis ipoteza unor neînțelegeri în plan economic, respectiv nu ar fi o chestiune globală, ci una pur tehnică”.

Între timp, „un primar interimar deja a fost desemnat la Tiraspol”, a precizat sursa citată.

Reprezentanți ai miliției transnistrene au confirmat neoficial informația despre faptul că „primarul Oleg Dovgopol a fost reținut vineri, din cauza unor neînțelegeri directe cu liderul regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski”.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter