Bărbatul care a încercat să intre, acum un an, în Republica Moldova cu 550 de mii de euro nedeclaraţi a fost achitat de Judecătoria Chişinău. Surse TVR MOLDOVA ne-au comunicat atunci că suspectul ar fi avut legături cu gruparea criminală Şor, iar banii urmau să fie folosiţi pentru finanţarea unor candidaţi afiliaţi formaţiunii scoase în afara legii.
Cazul a avut loc în octombrie 2023, când ofiţerii Serviciului Vamal Sculeni au găsit o geantă cu bani nedeclaraţi în portbagajul unui automobil condus de un bărbat de aproximativ 60 de ani. Suspectul a fost trimis în judecată, iar pe 13 noiembrie a fost pronunţată sentinţa privind achitarea acestuia.
Reprezentanţii Judecătoriei Chişinău susţin că procurorii nu au prezentat probe concludente care demonstrează comiterea acestei infracţiuni. Totodată, instanța nu a stabilit prezența vreunei probe de legături sau afilieri cu grupul politic sau organizațional "Șor".
Procurorii PCCOCS consideră că circumstanţele şi probatoriul dosarului au fost apreciate eronat de instanţa de judecată şi urmează să conteste decizia la Curtea de Apel Chişinău.
Potrivit Codului Penal, astfel de cazuri de contrabandă se pedepsesc cu închisoare de la 4 la 10 ani.