TV Network
Canalele TVR
Social

Studiu: An de an, comerţul ilegal cu produse de tutun este în creștere

Studiu: An de an, comerţul ilegal cu produse de tutun este în creștere

Un studiu efectuat de experţii Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale "Viitorul" arată că, an de an, comerţul ilegal cu produse de tutun este în creștere. Cea mai gravă situaţie este în cazul produselor de narghilea şi a ţigărilor electronice vândute la negru, la colţuri de stradă sau pe Internet. Serviciul vamal susţine însă că traficul cu produse de tutun este in scădere și se fac tot mai multe capturi.

Studiul a fost făcut în urma analizei a trei cercetări de piață, a interviurilor cu agenții economici din domeniul și a analizei comparative a datelor privind încasările bugetare și corelarea lor cu politica bugetar fiscală. Veaceslav Ionită sustine că, în 2023, se estimează că piața ilegală a produselor de tutun va atinge cota de 12,3%, aproape dublu față de media anuală din 2022 și de 3,3 ori mai mult față de anul 2021, când comerțul ilicit cu produse de tutun a fost de 3,7%. Asta duce la pierderii insemnate la bugetul naţional.

VEACESLAV IONIŢĂ, expert în politici economice: În acest an noi estimăm la peste 12 %, ceea ce înseamnă că frauda fiscală, bugetul de stat va pierde cel puţin 615 milioane de lei. Cee ace este mai mult decât în precedenţii trei ani luaţi împreună.

Experții susțin că cea mai gravă situaţie este în cazul produselor de narghilea şi a ţigărilor electronice vândute la negru, la colţuri de stradă sau pe Internet.

"Pe reţelele de socializare sunt o grămadă de magazine, site-uri de unde poţi să-ţi procuri şi acolo nimeni nu te întreabă dacă ai 18 sau nu."

"Anunţuri pe internet eu ştiu că sunt şi este destul de uşor online de comandat şi am văzut că unii copii îi roagă pe maturi să le comande."

VEACESLAV IONIŢĂ, expert în politici economice: Interesul economic aici e cu mult mai mare. Imaginaţi-vă o gentuţă micuţă de călătorie de 16 kg. Ogenată micuţă pe care şo o doamnă, un copil o duce, are atâtea ţâgări electronice că frauda fiscal este de 35 de mii de lei. Ţigările obişnuite, trebuie să duci două baxuri maqri de acestea industriale care îţi umplă portbagajul la maşină.

În 2022, vamesii sustin că au contracarat 175 de cazuri de trafic ilicit de țigări și produse de tutungerie, cu capturarea a peste 3 milioane de pachete de țigări și peste 7 tone de tutun pentru narghilea. Datele statistice oficiale arată că, în 2022, piața neagră a țigaretelor s-a menținut la cel mai mic nivel din ultimii 15 ani, sub 10%.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter