TV Network
Canalele TVR
Actualitate

Peste un milion de țigări fără acte, estimate la 2 mil de lei, confiscate de oamenii legii

video

Peste un milion de țigări fără acte de proveniență, estimate la aproape două milioane de lei, au fost ridicate de polițiștii din Chișinău în urma unei acțiuni de combatere a comerțului ilegal cu produse din tutun.

Potrivit Poliției, ofițerii Secției investigații infracțiuni economice, cu sprijinul mascaților de la BPDS „Fulger”, au oprit un automobil pe traseul Chișinău–Ungheni. În urma verificărilor, în vehicul au fost depistate și ridicate peste un milion de țigări fără acte de proveniență, precum și alte bunuri relevante pentru anchetă.

În cadrul investigațiilor, oamenii legii au identificat șapte bărbați, cu vârste cuprinse între 30 și 60 de ani, care sunt bănuiți că ar fi implicați în comercializarea ilegală a produselor din tutun.

Țigările ridicate vor fi supuse expertizelor și verificărilor necesare, iar persoanele vizate sunt cercetate conform legislației în vigoare. Poliția anunță că investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter