Doi foști angajați ai Inspectoratului Fiscal Principal de Stat (IFPS) au fost condamnați pentru trafic de influență, după ce au pretins și primit bani sub pretextul că pot influența judecători ai Curții Supreme de Justiție într-un litigiu de muncă. Fiecare a fost amendat cu 125.000 de lei și nu va putea ocupa funcții publice timp de trei ani, informează Procuratura Anticorupție.
Potrivit unui comunicat al Procuraturii Anticorupție, totul s-a întâmplat în vara și toamna anului 2016. Unul dintre inculpați activa în calitate de inspector principal al Direcției securitate internă și anticorupție a IFPS, iar celălalt era șef-adjunct al Direcției asistență juridică a instituției.
Anchetatorii susțin că cei doi au pretins bani de la fostul șef al Inspectoratului Fiscal de Stat Căușeni, care contestase în instanță concedierea sa. Aceștia ar fi afirmat că au influență asupra unor judecători ai Curții Supreme de Justiție și că, în schimbul banilor, îi pot determina să respingă recursul depus de IFPS, astfel încât să rămână în vigoare hotărârea Curții de Apel Chișinău prin care reclamantul urma să fie restabilit în funcție și să primească salariul pentru perioada în care a lipsit forțat de la serviciu.
Conform probelor administrate, inculpații ar fi primit inițial 10.000 de lei, iar ulterior au solicitat încă 75.000 de lei. Din această sumă ar fi încasat doar 12.000 de lei.
Instanța a dispus și încasarea în mod solidar de la cei doi inculpați a sumei de 22.000 de lei, reprezentând bani proveniți din săvârșirea infracțiunii.
Acuzatorul de stat urmează să decidă asupra oportunității contestării sentinței cu apel la Curtea de Apel Centru, în termen de 15 zile.