Zimbru Chișinău a ratat victoria în manșa tur din runda secundă a preliminariilor Ligii Conferinței. Galben-verzii au încasat un gol în minutul 88 și au încheiat la egalitate partida de acasă cu formația armeană Noah Yerevan. În aceeași competiție, Petrocub Hîncești a fost învinsă fără drept de apel de gruparea bosniacă Borac Banja Luka, iar Sheriff Tiraspol a suferit un eșec usturător în fața echipei israeliene Maccabi Tel Aviv, în calificările din Liga Europei.
În prezența a cinci mii de spectatori, Zimbru Chișinău a reușit o combinație superbă, care i-a avut în prim-plan pe Ștefan Bîtcă și Caio Dantas. La pauză, galben-verzii au intrat în avantaj, însă, nu au reușit să mențină rezultatul până la fluierul final. În minutul 88, gazdele au încasat un gol de la Noah Yerevan. Gor Manvelyan a executat un corner, iar românul Valentin Costache a înscris cu capul. Tabela a indicat 1 la 1, așa că învingătoarea dublei manșe din turul doi preliminar al Ligii Conferinței va fi decisă pe 30 iulie, în Armenia.
Petrocub Hîncești, la rândul său, are șanse infime de a-și continua aventura în cupele europene. După ce au fost eliminați din calificările Ligii Campionilor, "leii" au dat-o-n bară și în partida tur cu formația bosniacă Borac Banja Luka, din cadrul rundei secunde a preliminariilor Ligii Conferinței. Damir Hrelja, Luka Juricic și Ante Roguljic au marcat în poarta campioanei Republicii Moldova. Dacă nu va da o replică pe măsura la Chișinău, peste o săptămână, Petrocub Hîncești își va încheia evoluția în cupele europene. Și Sheriff Tiraspol a fost umilită în prima manșă din turul doi preliminar al Ligii Europei. Pe teren propriu, "viespile" au încasat cinci goluri de la Maccabi Tel Aviv. Sayed Abu Farkhi a semnat o dublă, în timp ce Jehezkel, Sissokho și Peretz au punctat și ei. Pe 30 iulie este programat meciul retur. În cazul în care Sheriff Tiraspol nu se va revanșa, deținătoarea Cupei Republicii Moldova va părăsi calificările Ligii Europei și își va încerca puterile în turul trei preliminar din Liga Conferinței.