În perioadele de post, mulți oameni își schimbă radical alimentația, însă nu întotdeauna reușesc să mențină un echilibru nutrițional. Specialiștii avertizează că lipsa unor reguli clare poate duce fie la carențe, fie la o alimentație nesănătoasă.
Subiectul a fost abordat în cadrul emisiunii TeleMatinal de la TVR Moldova, unde nutriționista Maria Victoria Racu a explicat cum ar trebui să arate o farfurie echilibrată în această perioadă.
Potrivit specialistului, principiile unei alimentații sănătoase rămân aceleași, indiferent dacă vorbim despre o dietă obișnuită sau una de post.
„Jumătate din farfurie trebuie să fie alcătuită din legume, verdețuri și fructe, preferabil din cel puțin trei culori diferite. Cealaltă jumătate se împarte între cereale integrale și proteine vegetale”, a explicat Maria Victoria Racu.
Sursele de proteine vegetale includ leguminoasele, nucile, soia și produsele din soia, însă acestea vin cu anumite provocări.
„Proteina vegetală este mai dificil de asimilat decât cea animalieră și este greu să obținem toți aminoacizii esențiali doar dintr-o singură sursă”, a subliniat nutriționista.
Pentru un aport complet, se recomandă combinarea cerealelor integrale cu leguminoasele. De asemenea, alimente precum quinoa, hrișca sau soia conțin toți aminoacizii esențiali.
„Dacă proteina animalieră se calculează de la 0,8–1,2 grame per kilogram, cea vegetală poate ajunge până la 2 grame”, a adăugat specialistul.
Consumul crescut de leguminoase poate provoca disconfort digestiv. „Pot apărea balonări, indigestii sau diaree, mai ales dacă trecem brusc de la o dietă săracă în fibre la una bogată”, explică expertul.
Pentru a evita aceste probleme, este recomandată înmuierea leguminoaselor înainte de preparare și schimbarea apei în timpul fierberii pentru a reduce conținutul de antinutrienți. Nutriționista atrage atenția că nu toate categoriile de persoane ar trebui să țină post strict.
„Pentru copii, adolescenți, femei însărcinate sau care alăptează, necesarul de proteine este mai mare, iar o dietă vegană poate duce la deficiențe de vitamina B12, fier sau calciu”, a declarat Maria Victoria Racu.
În aceste cazuri, postul ar trebui evitat sau ținut doar pentru perioade scurte. Un alt risc frecvent este consumul de produse de post din comerț, care sunt adesea ultraprocesate.
„Aceste produse conțin multă sare, zahăr și grăsimi și pot crește riscul bolilor cardiovasculare sau al diabetului”, avertizează specialistul.
De asemenea, acestea pot duce la creștere în greutate, chiar și în perioada postului.
Revenirea la alimentația obișnuită trebuie făcută treptat.
„Așa cum intrăm în post, treptat, la fel trebuie să și ieșim. Începem cu lactate, ouă și carne ușoară, iar carnea mai grea se introduce mai târziu”, recomandă expertul.
Specialiștii subliniază că o dietă de post corect urmată poate aduce beneficii, inclusiv reducerea riscului de boli cardiovasculare și reglarea greutății.
În schimb, o alimentație monotonă sau bazată pe produse nesănătoase poate duce la dezechilibre serioase.
„Varietatea este esențială. Doar așa organismul primește toți nutrienții necesari și rămâne în echilibru”, a concluzionat Maria Victoria Racu.