Domeniul securității în Republica Moldova rămâne dominat de bărbați, iar accesul femeilor la funcții de conducere este limitat de bariere instituționale. Cel puţin, asta arată un studiu prezentat luni la închiderea proiectului „Promovarea Agendei Femeilor, Pacea și Securitatea". Proiectul a fost implementat cu sprijinul UN Women Moldova și al Fondului Femeilor pentru Pace și Asistență Umanitară.
Studiul arată o prezență redusă a femeilor în funcții de conducere, în contrast cu implicarea lor mult mai largă în roluri de execuție. În Ministerul Apărării, femeile dețin 37% din funcțiile de conducere, iar în Centrul Național Anticorupție, doar 18 din cele 89 de angajate sunt în poziții manageriale. La Inspectoratul de Poliție, doar 15 femei sunt în funcții de conducere, iar la Serviciul de Protecție și Pază, procentul scade la doar 2%.
ELENA MÂRZAC, director, Platforma pentru Iniţiative de Securitate şi Aparare: Există steriotipuri, specific sectorului precum că femeile nu pot sau ele sunt destinate unor profesii mai m ult de îngrijire, de deservire, de logistică şi mai puţin de a asigura concret securitatea sua aşa domenii cum este securitatea cibernetică.
În cadrul unui proiect desfăşurat in ultimele 9 luni, au fost selectate zece femei care au reușit să depășească aceste bariere și care acum sunt exemple de succes în domeniu.
IONELA DOSCA-JUNCĂ, ofiţer de presă INSP: S-a întâmplat în activitatea mea să mă ciocnesc cu situații mai puțin plăcute pentru mine, dacă vorbim de egalitatea de gen. S-a întâmplat să trec cu vederea priviri îndoielnice vis-a-vis de abilitățile mele.
CRISTINA BUMBU, ofiţer CNA: Sunt sigură că uneori femeile sunt și intimidate în activitățile lor. Sper că prin această broșură și prin acest proiect, prin workshopurile realizate pe parcursul anului, am reușit să spargem aceste stereotipuri și să schimbăm viziunea și mentalitatea multora.
Deși sunt făcute eforturi pentru integrarea femeilor, experții susțin că promovarea lor continuă în funcții de decizie rămâne esențială.
NATALIA ALBU, membru, Asociaţia Femeilor din Armată: Femeile din sectorul de securitate şi aparare, încadrate în acest sistem au beneficiat de anumite oportunităţi de profesionalizare, de studii, datorită programelor, angajamentelor, nu datorită că aşa sistemul îşi doreşte de fapt. Noi avem deja o performanţă înaltă de pregătire a femeilor în sector şi se pune întrebarea de ce nu de valorificat.
ANA NEGRU, coordonator de proiect, Platforma pentru Iniţiative de Securitate şi Aparare: Este nevoie de o comunicare strategică pentru a promova mesa jul de integrare a perspectivei de gen în sectorul de securitate şi apărare. Eforturile trebuie să fie consolidare şi mă refer aici că trebuie să existe un lucru continu.
Conform Indicelui Femeilor, PACE și Securitate, Republica Moldova se află pe locul 53 din 177 de țări care indică nivelul de incluziune, justiţie şi Securitate pentru femei.
REPORTER: GABRIELA SULEAC Imagine: Mihai Lisnic