Rusia și-a dezvoltat o anumită imunitate la sancțiunile occidentale și s-a adaptat la acestea, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, după ce Uniunea Europeană a aprobat un al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei, inclusiv măsuri care vizează industria sa petrolieră.
„Suntem împotriva sancțiunilor. Dar, în același timp, desigur, am dobândit deja o anumită imunitate față de sancțiuni. Ne-am adaptat la viața sub sancțiuni”, a declarat Peskov jurnaliștilor.
Deși sugerează că sancțiunile nu îi deranjează pe cei de la Kremlin, Peskov a calificat sancțiunile impuse de UE drept unilaterale și ilegale.
Amintim că Uniunea Europeana a ajuns la un acord pentru aplicarea unor noi sancțiuni economice la adresa Rusiei.
Citește și: UE adoptă al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei: Lovim în inima mașinii de război a Rusiei