Astăzi, Republica Moldova marchează 11 ani de la semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, document care a consolidat baza relației RM-UE, promovând asocierea politică și dialogul, precum și integrarea economică a Republicii Moldova în spațiul european.
În decursul acestor ani, Acordul de Asociere a reprezentat un cadru esențial pentru apropierea Republicii Moldova de valorile și standardele europene, prin consolidarea democrației, a statului de drept, respectarea drepturilor omului și modernizarea instituțiilor publice. Totodată, acesta a facilitat reforme sistemice în domenii-cheie precum justiția, libertatea, securitatea și economia.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe, semnarea Acordului de Asociere a permis lansarea și implementarea Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA), care a contribuit semnificativ la creșterea competitivității economice a Republicii Moldova, prin oferirea unui acces preferențial produselor moldovenești pe piața UE și stimularea atragerii investițiilor. Totodată, Acordul a deschis calea participării extinse a Republicii Moldova la programele și agențiile Uniunii Europene, intensificând cooperarea în domenii precum educația, cercetarea, energia și infrastructura.
Marcarea celor 11 ani de la semnarea Acordului de Asociere reconfirmă angajamentul ferm al Republicii Moldova pentru continuarea integrării europene, iar progresele obținute până în prezent servesc drept fundament solid pentru noua etapă a relației RM-UE – cea a negocierilor de aderare, lansate în 2024.