Ambasada Ucrainei la Chișinău a salutat închiderea Centrului Rus de Știință și Cultură din Chișinău, felicitând autoritățile Republicii Moldova pentru decizia de a denunța acordul privind funcționarea centrelor culturale. Reprezentanța diplomatică ucraineană a calificat instituția drept „centrul propagandei rusești” și un instrument al influenței Kremlinului.
„Centrul propagandei rusești a dispărut de pe harta Chișinăului. După începerea agresiunii rusești la scară largă împotriva Ucrainei, autoritățile Republicii Moldova au decis să rezilieze acordul interguvernamental care a stat la baza juridică a activităților „Casei Rusești” - o filială a agenției federale „Rossotrudnichestvo”, care este unul dintre instrumentele cheie ale „puterii soft” rusești în străinătate. Astăzi, această structură și-a încetat în sfârșit activitățile”, se arată în mesaj.
Sub pretextul cooperării culturale și umanitare, astfel de structuri au îndeplinit ani de zile o funcție complet diferită - promovarea narațiunilor statului agresor, formarea rețelelor de influență și susținerea prezenței informaționale a Kremlinului în alte țări.
„Cultura ar trebui să unească oamenii și nu să justifice războiul sau să devină o acoperire pentru propagandă. Felicităm Republica Moldova pentru această importantă decizie democratică. Eliminarea instrumentelor de propagandă rusești este o contribuție nu numai la consolidarea securității informaționale a Moldovei, ci și la securitatea și stabilitatea întregii regiuni”, se mai spune în comunicatul Ambasadei Ucrainei la Chișinău.
În 2025, Parlamentul de la Chișinău a denunțat acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Federației Ruse privind funcționarea centrelor culturale, semnat la 30 octombrie 1998 și intrat în vigoare la 4 iulie 2001.
Potrivit prevederilor documentului, denunțarea produce efecte după șase luni, termen la expirarea căruia Centrul Rus de Știință și Cultură își încetează activitatea. Acest termen a expirat la 4 iulie 2026.