Aproape 5.000 de cereri se înregistrează lunar din partea cetățenilor R. Moldova pentru redobândirea cetățeniei României. Despre acest lucru a vorbit președintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie din România (ANCR), Silviu-Gabriel Barbu, în cadrul emisiunii „Obiectiv Comun” de la TVR MOLDOVA.
Potrivit oficialului, în prezent, sunt în examinare aproape 160.000 de cereri din partea cetățenilor R. Moldova pentru redobândirea cetățeniei române.
„Sunt în așteptare foarte multe pentru că sub aspectul duratei de soluționare a unei cereri de redobândire s-a ajuns la trei ani și ceva. Volumul este imens pentru că suntem o mână de oameni. Cantitatea este copleșitoare, încercăm să mișcăm lucrurile prin diferite modalități administrative. Încercăm să facem un act de dreptate pentru cei care au fost nedreptățiți de istorie”, a spus președintele ANCR, Silviu-Gabriel Barbu.
„Din păcate, pe fondul mare al cererilor, acolo unde sunt suspiciuni sau nu răspund la solicitarea Comisiei de a transmite diferite documente sau alte date pentru a clarifica legătura de rudenie cu un antecesor din fosta Românie Mare, acolo lucrurile temporizează și găsim dosare mai vechi de 2022. Nu sunt multe, dar sunt și ceea ce devine complicat. Temporizarea aceasta devine complicată pentru unii dintre solicitanți”, a preciat el.
În context, președintele ANCR a ținut să precizeze că, pe parcursul timpului, au fost înregistrate mai multe cazuri de suspiciuni de obținere frauduloasă a cetățeniei. El a spus că autoritățile au lucrat pentru perfecționarea sistemului.
„Sunt tot felul de oameni cu imaginație multă, care inventează diferite chestiuni atipice ca să sară anumiți pași din procedură. Împreună cu alte instituții ale statului român, am perfecționat sistemul și se accesează username și parola individual. E foarte dificil să mai fie ocolit acest sistem de înregistrare pentru depunerea dosarului. În momentul de față, sistemul este perfecționat astfel încât este foarte dificil să mai fie ocoliți anumiți pași cum erau anterior”, a afirmat președinte ANCR.
În același timp, oficialul a subliniat că procedura de redobândire a cetățeniei române este gratuită.
„Legea română nu presupune taxe pentru depunerea și instrumentarea dosarului. Se plătește o singură taxă de 90 de lei (românești) la finalul procedurii, la cererile aprobate pentru emiterea cardului cetățeniei”, a spus președintele ANCR.
Directorul Agenției Servicii Publice al Republicii Moldova, Mircea Eșanu, a afirmat că, în prezent, se lucrează la un sistem automatizat de schimb de date dintre cele două entități de pe ambele maluri ale Prutului.
„Subiectul schimbului de date este unul pe agenda noastră. Pe partea ASP, noi suntem foarte aproape să lansăm un nou sistem automatizat de acte de stare civilă, ceea ce ne va permite comasarea a cinci sisteme existente, să utilizăm mai bine arhiva digitizată, scanată pe care o avem deja, o cronologie mai exactă a actelor pe care noi le-am emis în ultimii nouă – zece ani”, a spus Eșanu.
„Una dintre prioritățile din perioada următoare ar fi semnarea la nivel de autorități publice centrale a acordurilor bilaterale de schimb de date complet electronice, ceea ce va permite trecerea de la această verificare manuală a solicitărilor colegilor de la ANCR ar oferi o posibilitate ca acestea să fie verificate în mod electronic fără intervenție umană. Schimbul de date este fundamental pentru noi și cred că ar reprezenta încă un pod pe lângă cele patru care urmează a fi construite peste Prut”, a spus Mircea Eșanu.
Datele statistice arată că fiecare al patrulea cetăţean al Republicii Moldova deţine şi cetăţenia română.
Legea pentru obținerea cetățeniei române a fost modificată în sensul actualizării procedurilor şi condiţiilor de acordare a cetăţeniei române. Conform noilor modificări, solicitanții de cetățenie română vor trebui să demonstreze prin documente și participând la o probă de interviu că știu limba română, iar termenul legal de examinare a dosarelor va fi mai mare.