Sute de voluntari, lucrători de la Moldsilva şi angajaţi ai Guvernului au mers, astăzi, în satul Mihailovca, raionul Cimişlia, unde s-a dat startul unei noi campanii de împădurire. Doar în apropierea aceastei localităţi urmează să fie plantaţi 110 mii de puieţi. Acţiuni similare au avut loc în 180 de locaţii din toată Republica Moldova. Campania va dura o lună.
Pe un teren de 27 de hectare din satul Mihailovca, raionul Cimișlia, va apărea o nouă pădure. În acest moment, sunt plantați cei peste 110 mii de puieți de salcâm, vișin turcesc, paltin de câmp și corcoduș.
Printre participanţi au fost şi oficiali, împreună cu echipele de la ministere. Lor li s-a alăturat şi premierul Alexandru Munteanu.
ALEXANDRU MUNTEANU, premierul Republicii Moldova: Am venit cu soţia şi căţelul. Dacă aţi văzut un căţel care alerga pe aici, era căţelul meu. Se bucura foarte mult. Eu, de exemplu, nu m-am aşteptat că o să vină atâta lume într-o zi răcoroasă, dar orice zi trebuie folosită pentru lucruri bune. E o iniţiativă europeană şi noi suntem europeni.
DANIELLA MISAIL-NICHITIN, ministrul de Interne: Ţinem foarte mult ca generaţia pădurii să devină una cât mai mare. Muncim ca să avem o comunitate mai verde, cu o natură mai frumoasă şi să fim cu toţii mai sănătoşi.
Ministrul Mediului a declarat că rata de reuşită a campaniilor precedente de împăduriri a fost de 70%.
GHEORGHE HAJDER, ministrul Mediului: Ne propunem să plantăm în toamna anului curent 3500 de hectare, dar sper să reuşim să batem acest indicator. Aceşti puieţi au fost selectaţi în dependenţă de terenul disponibil. S-a făcut un proiect tehnic şi în baza rezultatelor s-a recomandat combinaţia de puieţi. Avem salcâm, avem vişin turcesc, dar şi alte combinaţii pentru a avea o pădure sănătoasă.
Potrivit statisticilor, Republica Moldova are cea mai mică parte din teritoriu acoperită de păduri - doar 11%. Campania de împădurire din această toamnă face parte din Programul Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor - Generația Pădurii, lansat în anul 2023. Acesta prevede plantarea a 145 de mii de hectare de păduri până în anul 2032.