Decizia Consiliului European de a amâna începerea negocierilor de adera cu Republica Moldova până în luna iunie nu este un refuz ci o fereastră de oportunitate pe care Chișinăul o poate folosi pentru a progresa pe calea reformelor. De această părere este expertul Comunității Watch Dog Grigore Guzun. Opinia a fost exprimată în cadrul Emisiunii „Impact Global” de la TVR MOLDOVA.
„Decizia Consiliului European în niciun caz nu vine să reducă din ambițiile europene ale Republicii Moldova și asta trebuie să fie clar. Dar trebuie să spunem că în ultimul an și jumătate Moldova a înregistrat progres în ceea ce privește aderarea la UE. În primul rând am primit statutul de candidat și în al doilea rând am deschis oficial negociările cu Uniunea Europeană. Deci progrese într-un timp relativ scurt s-au înregistrat. Trebuie să înțelegem că de fapt în UE sunt 27 de țări membri, iar UE, ca și fiecare organizație, are și prioritățile ei. Cea mai mare prioritate acum a Uniunii Europeane este că se pregătește un exercițiu electoral important în iunie, care vor fi alegerile pentru Parlamentul European. Și trebuie să înțelegem și să fie clar că nu doar Moldova este prioritate pentru Uniunea Europeană”, a declarat Grigore Guzun.
Potrivit acestuia anume în aceste momente societatea trebuie să fie unită pentru a spori progresul de care are nevoie Republica Moldova în agenda de reforme.
„Nimeni niciodată pe Republicii Moldova nu i-a garantat aderarea la UE. În timp foarte scurt, totul depinde de noi, atât de guvernare și progresele pe care le va face, cât și de popor. Noi ar trebui să fim uniți și să încercăm să convingem cât mai mult indeciși să înțelegem că acesta este un proces de lungă durată. În primul rând, cetățenii Moldovei trebuie să înțeleagă că acesta nu este un refuz, ceea ce s-a întâmplat două zile în urmă. Iar în același moment, tot cetățenii Republicii Moldova trebuie să înțeleagă că aderarea la UE nu se va face peste noapte, este un proces lung și pe alău curiețea nevoiosă. Guvernarea ar trebui să folosească această fereastră, dacă vreți, pentru a se pregăti mai bine pentru următoarele etape”, a adăugat expertul Comunității Watch Dog.
Negocierile privind aderarea Ucrainei şi Republicii Moldova la Uniunea Europeană ar putea începe în luna iunie, şi nu în martie, aşa cum sperau autoritățile de la Kiev şi Chișinău. Anunţul a fost făcut de preşedintele Consiliului European Charles Michel în timpul summit-ului liderilor de stat şi de guvern ai Uniunii Euroepene. Săptămâna trecută, Comisia Europeană a transmis Consiliului de miniştri ai Uniunii Europene proiectul cadrului de negociere cu Republica Moldova. Potrivit concluziilor Comisiei, Chişinăul e gata pentru începerea negocierilor şi a îndemnat cele 27 de state membre să accepte cât mai curând cadrul de negocieri şi demararea acestora.
Autorităţile de la Chişinău au subliniat că începerea negocierilor a fost amânată din considernete electorale, şi anume după alegerile pentru Parlamentul European din 6-9 iunie.