Justiție

Șoferul care a urcat beat la volan şi a provocat un accident soldat cu decesul unei femei şi al bebeluşului ei, condamnat la ani grei de închisoare

Șoferul care a urcat beat la volan şi a provocat un accident soldat cu decesul unei femei şi al bebeluşului ei, condamnat la ani grei de închisoare

Astăzi şi-a aflat sentinţa şoferul care a urcat beat la volan şi a provocat, în luna iunie, un accident soldat cu decesul unei femei de 32 de ani şi al bebeluşului ei de doar şapte luni. El a fost condamnat la 8 ani şi 10 luni de închisoare, cu executare în penitenciar de tip deschis. De asemenea, i-a fost anulat permisul de conducere. Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată în 15 zile la Curtea de Apel Chişinău.

„Mijlocul de transport de model BMW, x5 care aparţine lui Graur Dumitru, transmis pentru păstrare la parcarea Inspectorului de Poliţiei Centru, se confiscă, trecerea forţată şi gratuită în proprietatea statului.” 

Inculpatul a refuzat să răspundă la întrebările jurnaliştilor. La şedinţa de judecată au participat soţia şi mama lui. Nici ele nu au vrut să discute cu presa.

De la şedinţă a lipsit avocaţii şi rudele victimelor. Acuzatorul a cerut nouă ani de puşcărie pentru şoferul învinuit de încălcarea gravă a regulilor rutiere, în stare de ebrietate, şi care a provocat decesul a două persoane. Inculpatul rămâne în arest preventiv până la o sentinţă definitivă.

LILIANA BEŞLIU, procurorul de caz: „Fiind audiat, inculpatul în faţa instanţei a recunoscut vina pe deplin şi s-a căit sincer de cele comise. Eu am cerut nouă ani de privaţiune de libertate. Deja vom vedea dacă va fi atacată sau nu.”

Amintim că accidentul s-a produs în seara de 9 iunie. Bărbatul, de 34 de ani, care era băut, a intrat cu maşina într-un alt autoturism în care era o familie din raionul Hânceşti. În urma impactului, mama de 32 de ani şi un bebeluş de şapte luni, au murit. Tatăl şi celălalt băieţel al familiei, de patru ani, au fost duşi la spital pentru îngrijiri medicale.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter