TV Network
Canalele TVR
Dosare

Care este localul din Pădurea Doina, investigat pentru prejudicii de milioane de lei?

post-img
Complexul de agrement „Ciocârlia”

Peste patru milioane de lei este prejudiciul estimat adus mediului în urma lucrărilor efectuate în pădurea „Doina", la marginea municipiului Chișinău. Inspectoratul pentru Protecția Mediului a oferit pentru TVR Moldova detalii despre controalele efectuate la localul gestionat de SRL „Agrement-Ciocârlia", unde procurorii au efectuat percheziții pe 8 iulie. Conform contractului intrat în posesia TVR Moldova, arendașul achita anual pentru cele 2,3 hectare de pământ în coasta Chișinăului 10.235 de lei.

Potrivit  Procuraturii Generale,  la 8 iulie, procurorii responsabili de combaterea infracțiunilor contra mediului au efectuat percheziții într-o cauză ce vizează posibile încălcări în fondul forestier al pădurii „Doina". Investigațiile vizează lucrări de construcție, amenajare, excavare și afectare a terenurilor forestiere atribuite în arendă unor persoane fizice și juridice.

Contractul dintre SRL Agrement-Ciocârlia și Moldsilva a fost semnat acum 16 ani. Pe 2 iulie 2010, Agenția Moldsilva a încheiat cu Olesea Purici din Soroca un contact cu privire la arendarea a celor 2,3 hectare din Ocolul Silvic Ghidighici al Întreprinderii silvice de Stat Chișinău pentru realizarea folosințelor silvice - în scop de recreere.

Termenul de arendă s-a stabilit pentru 49 ani, de la 2 iulie 2010 până pe 1 iulie 2059. De asemenea, arendașul se obliga să plătească anual plata pentru arendă în valoare de 10.235 de lei, câte 4.450 de le pentru un hectar. 

În luna aprilie curent, în urma unei solicitări de informație din partea TVR Moldova, Inspectoratul pentru Protecția Mediului a comunicat că, în urma controalelor efectuate de la începutul anului 2026, au fost constatate mai multe încălcări legate de lucrările de amenajare a unei terase de tip închis, realizate în fondul forestier din trupul de pădure „Doina".

Aproape 9.000 de metri pătrați de fond forestier, afectați

Conform datelor prezentate de Inspectorat, în urma măsurărilor efectuate pe teren s-a stabilit că, în procesul lucrărilor de amenajare a teritoriului, au fost decopertate și distruse neautorizat litiera, pătura vie și stratul de sol fertil pe o suprafață totală de 8.377 de metri pătrați.

Pentru aceste încălcări, prejudiciul calculat se ridică la peste 3,5 milioane de lei, potrivit Inspectoratului pentru Protecția Mediului.

Totodată, pe un alt teren cu destinația „cale de comunicație", cu o suprafață de aproximativ 434 de metri pătrați, ar fi fost afectat stratul natural al solului, prejudiciul estimat fiind de 234.279 de lei.

În total, prejudiciul cauzat mediului în urma lucrărilor de amenajare depășește 3,7 milioane de lei.

Tăierea a 155 de arbori, constatată de autorități

Inspectoratul pentru Protecția Mediului a mai informat că, în luna ianuarie 2025, Întreprinderea Silvică Chișinău a constatat tăierea ilicită a 155 de arbori din mai multe specii, inclusiv carpen, salcâm, ulm, pin, frasin și arțar american.

Prejudiciul calculat pentru arborii afectați a fost de 4.951 de lei, iar masa lemnoasă extrasă, în volum de 4,74 metri cubi, a fost evaluată la 6.577 de lei. Potrivit IPM, aceste sume au fost achitate.

Controlul a fost inițiat după sesizări privind lucrări în fond forestier

Potrivit răspunsului oferit pentru TVR Moldova, Inspectoratul pentru Protecția Mediului a inițiat un control inopinat în privința SRL „Agrement-Ciocârlia", după examinarea informațiilor privind legalitatea defrișărilor și inițierea unor construcții în fond forestier.

Inspectorii susțin că, la un prim control, administratorul companiei ar fi refuzat semnarea actelor necesare și accesul pe teren, motiv pentru care a fost solicitată intervenția poliției. Ulterior, compania a fost sancționată contravențional cu o amendă de 9.000 de lei pentru neadmiterea controlului.

Compania deținea acte de arendă și autorizații

Compania deținea, de asemenea, certificat de urbanism pentru proiectare, autorizație de construire și acord de mediu.

Potrivit Procuraturii, în baza constatărilor efectuate la fața locului cu ocazia percheziției, organele competente, în special Inspectoratul pentru Protecția Mediului, urmează să precizeze cuantumul daunelor aduse mediului de către făptuitori, în vederea realizării măsurilor necesare pentru repararea acestora și restabilirea fondului forestier.

Contactat de TVR Moldova, avocatul SRL „Agrement-Ciocârlia", Lilian Bacalâm, fostul procuror, a refuzat să ofere detalii despre dosar și despre acuzațiile investigate de procurori. Acesta a declarat că va reveni cu o poziție ulterior.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter