Elveția s-a jucat cu ocaziile și a fost încurcată de Qatar, în prima etapă a grupelor Cupei Mondiale. Europenii au avut meciul la îndemână de la un capăt la altul și nu au forțat pentru a-și conserva energia pentru partidele viitoare, însă au fost egalați dramatic în prelungiri, iar scorul final a fost 1-1, potrivit Eurosport.
Încă dinaintea partidei, fanii celor două naționale au sărbătorit și au dansat împreună pe străzile California, demonstrând încă o dată ce înseamnă fotbalul în aceste zile.
Duelul a început în forță, iar Qatar putea da lovitura după o greșeală în defensiva adversă. Kobel a intervenit salvator în fața lui Edmilson Junior, astfel că scorul de pe tabelă a rămas nemodificat.
Elvețienii au preluat controlul jocului și au ratat prima ocazie importantă în minutul 10, prin Ndoye. La scurt timp, Freuler a fost faultat în careu de Abunada, iar europenii au primit un penalty, după ce faza a fost analizată în camera VAR.
Breel Embolo a marcat de la punctul cu var, deschizând scorul pentru echipa sa. Acesta a fost primul penalty de la actuala ediție de Campionat Mondial, dar și primul penalty primit de Elveția la vreun turneu final Mondial în cele 42 de meciuri disputate, excepție făcând dățile în care echipa a ajuns la loviturile de departajare.
Breel Embolo a avut parte și de o poveste interesantă înaintea competiției. Atacantul de la Rennes a primit viza mai târziu, astfel că s-a alăturat lotului naționalei cu câteva zile întârziere.
Denis Zakaria a irosit o șansă bună la jumătatea primei reprize, iar Edmilson a avut șansa egalării înainte de pauză, contrar cursului jocului.
Cu un sfert de oră înainte de final, Vargas a ratat o oportunitate bună de a face 2-0, dar a trimis pe mijlocul porții din unghi.
În ciuda numeroaselor ocazii create de elvețieni, diferența de pe tabelă a rămas de un singur gol, iar Qatar a avut șansa să dea lovitura și să egaleze fix înainte de intrarea în prelungiri.
Alaaeldin a șutat spectaculos, pe centrul porții, dar Elveția a scăpat cu bine, dar nu până la final.
Qatar a marcat în penultimul minut din prelungiri, dând lovitura în fața Elveției și producând prima mare surpriză a acestui turneu final. Căpitanul Khoukhi a înscris cu capul, superb, pentru primul punct din istorie la un turneu de asemenea nivel.
Citește și: Australia învinge Turcia la debutul în Campionatul MondialQatar – Elveția s-a încheiat 1-1, după golul din prelungiri semnat de Boualem Khoukhi, rezultat în urma căruia toate echipele sunt la egalitate perfectă în grupa B.