Vicepremierul Mihai Popșoi a condamnat ferm incursiunile aeriene ale Rusiei, după ce două drone de tip momeală, destinate să inducă în eroare apărarea ucraineană, au fost descoperite în localitățile Fîrlădeni și Borosenii Noi.
"Două drone rusești de tip momeală—utilizate pentru a induce în eroare apărarea antiaeriană ucraineană—au căzut astăzi în Moldova, punând în pericol viețile moldovenilor și încălcând spațiul nostru aerian.
Condamnăm ferm aceste incursiuni agresive și reiterăm condamnarea noastră a războiului brutal al Rusiei împotriva Ucrainei", a scris Vicepremierul Mihai Popșoi, ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, într-o postare pe rețelele de socializare.
"Violarea spațiului aerian al Republicii Moldova este o încălcare gravă și un gest neprietenos al Federației Ruse.
Dispunem de informații clare care arată încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova de drone care sunt lansate de Federația Rusă. Aceste drone pun în pericol viața cetățenilor și cerem stoparea imediată a lansării acestora. Republica Moldova este o țară pașnică și prioritatea
Guvernului este să asigure liniștea și securitate cetățenilor noștri. Ministerul de Externe cere respectarea de către Rusia a statutului de neutralitate și integritate teritorială a Republicii Moldova", se arată într-un comunicat al Ministerului de Externe al Republicii Moldova.
Dispozitivul a fost preluat de specialişti. Inspectoratul general al Poliţiei a anunţat, printr-un comunicat de presă, că este vorba despre un aparat de zbor de însoțire a dronelor de tip "Shahed", de origine rusească. Acesta nu avea atașat explozibil. Preliminar, ar fi făcut parte din valul de atacuri cu drone la care a fost supusă Ucraina în această noapte. Oamenii legii susţin că nu există riscuri sau pericole pentru siguranța cetățenilor din regiune. La această oră, forţele de ordine şi reprezentanţii Centrului tehnico-criminalistic și expertize judiciare fac cercetări la Rîşcani.