Alexandru Gasnaș a demisionat din funcția de secretar de stat al Ministerului Sănătății. Cererea acestuia a fost acceptată astăzi de Guvern, transmite moldpres.
Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, i-a mulțumit lui Alexandru Gasnaș pentru munca depusă la minister. „Aducem mulțumiri lui Alexandru Gasnaș, care ca medic neurolog s-a implicat foarte activ, împreună cu catedra, cu toți specialiștii din domeniu, în crearea rețelei de Centre în accidentul cerebral vascular”, a afirmat Ala Nemerenco.
„Aceste centre și-au adus rezultatul și vreau să mulțumesc și Dvs., doamnă ministră Ala Nemerenco pentru că acest proiect este foarte mult apreciat, în mod special în toată țara, pentru că a ajutat să salveze foarte multă lume”, a declarat premierul Dorin Recean.
O altă decizie aprobată de Executiv vizează eliberarea Daniellei Misail-Nichitin din postul de secretar de stat al Ministerului Afacerilor Interne, în contextul numirii acesteia la șefia aceluiași minister.
Tot astăzi, Guvernul a aprobat numirea lui Alexei Chitoroagă în funcția de director al Agenției Feroviare. Chitoroagă a absolvit Universitatea Națională de Transport Feroviar din Ucraina în anul 2011 și are o experiență de activitate de peste 15 ani în domeniul siguranței circulației feroviare în cadrul întreprinderii Calea Ferată din Moldova.
În același timp, Silvia Tocari a fost numită directoare-adjunctă a Agenției Teritoriale de Asistență Socială Centru-Est.