Justiție

O femeie a fost amendată cu 25 mii de lei pentru coruperea unui polițist de frontieră

post-img
Imagine simbol
Sursa foto: border.gov.md

O femeie din Republica Moldova a fost condamnată pentru corupere activă, după ce a încercat să ofere mită unui polițist de frontieră pentru a trece ilegal un minor peste hotar.

Pe data de 6 iunie 2025 o pasageră pe ruta Chișinău–Constanța, a plasat mijloace bănești în pașaport, cu intenția de a-i fi facilitată trecerea nepotului minor, deși nu dispunea de documentele legale necesare din partea reprezentanților copilului.

Polițistul de frontieră a denunțat imediat tentativa de corupere, iar cazul a fost transmis organelor de urmărire penală.

Prin sentința Judecătoriei Cahul, sediul Central, din 6 octombrie 2025, femeia a fost recunoscută vinovată de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 325 alin. (1) din Codul Penal al Republicii Moldova – corupere activă.

Instanța i-a aplicat o pedeapsă sub formă de amendă în valoare de 25.000 de lei.

Conform legislației penale, coruperea activă se pedepsește cu amendă sau cu închisoare de la 2 la 6 ani, în funcție de circumstanțele faptei.

Poliția de Frontieră recomandă cetățenilor să evite orice acțiuni ilegale la punctele de trecere a frontierei și să raporteze cazurile de corupție la Linia Anticorupție – 1520 (apel gratuit).

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter