Mai multe zone din Chişinău au fost testate astăzi la capitolul accesibilitate. Persoanele cu necesităţi speciale au mers la magazine, poştă, în instituţii publice, pentru a verifica cât de sigur este oraşul pentru cei cu probleme locomotorii sau deficienţe de vedere şi auz. Activităţile au avut loc în sectorul Ciocana, fiind testată inclusiv şi intrarea preturii de sector.
Această tânără are 14 ani şi locuieşte în sectorul Ciocana al municipiului Chişinău. Ea este cea care venit cu iniţiativa de a testa locurile din oraş pentru că, spune aceasta, zilnci se confruntă cu probleme de accesibilitate.
Participanţii s-au împărţiti în echipe pentru a testa accesul în magazin, la oficiul poştal, la pretura de sector şi o rampă de acces într-o instituţie. ANA COSTIN, coordonator de proiect, Asociaţia "Motivaţie": Avem lacune în accesibilitate. Bineînțeles că ele sunt. Dar noi vrem să credem că ele sunt din cauză că nu se cunoaşte despre necesitatea individuală şi despre cum corect să creezi acele condiţii de acces. Ne propunem să vedem acele bariere împreună cu autorităţile şi să le aducem la cunoştinţă şi soluţii rezonabile pentru soluţionarea acestora.
Responsabilii Preturii sectorului Ciocana au ascultat recomandările persoanelor cu nevoi speciale şi le-au promis condiţii de acces mai bune.
ALINA ZAZULEA, şef, Secţia urbanism şi arhitectură, Pretura Ciocana: Accesul este încă din anii de când a fost construită clădirea, anii 70. Acum o să depunem tot efortul ca să o modernizăm şi să creăm acest acces pentru toate persoanele.
DENIS POCATILOV, şef interimar, Secţia administraţie publică locală, Pretura Ciocana: Se ţine cont de accesibilitate ca să fie comod pentru toţi. În primul rând încercăm, pe unde e posibil, să fie lăţit trotuarul astfel încât să încapă şi o doamnă cu cărcurior, şi o persoană cu nevoie speciale.
Acţiunea a fost organizată de Asociaţia "Motivaţie" şi are ca scop asigurarea condiţiilor de deplasare pentru persoanele cu nevoi speciale.