Poliția din Chișinău investighează modul în care mai multe pastile cu efect psihotrop au ajuns în posesia unor minori. Ancheta a pornit după ce mama unei eleve a sesizat oamenii legii că fiica sa avea o pastilă de proveniență necunoscută.
Potrivit poliției, în urma examinării preparatului s-a stabilit că acesta conținea o substanță cu efect psihotrop. Eleva a declarat că pastila i-ar fi fost oferită de un coleg de clasă.
În cadrul investigațiilor au fost identificați patru minori, cu vârste între 12 și 16 ani. Aceștia ar fi avut în posesie astfel de pastile și le-ar fi oferit altor colegi, în scop de divertisment. Poliția precizează că minorii nu ar fi cunoscut natura și compoziția preparatelor.
Unul dintre minori a predat polițiștilor o trusă medicală cu tuburi ce conțineau pastile. Potrivit declarațiilor sale, trusa ar fi fost găsită într-un spațiu destinat protecției civile. În urma verificărilor efectuate la domiciliul acestuia au fost găsite și alte truse medicale cu produse similare.
Investigația a fost extinsă la mai multe centre de refugiu aflate în gestiunea unei societăți pe acțiuni. Polițiștii au identificat 158 de truse medicale datând din perioada sovietică. Acestea erau destinate acordării primului ajutor în cazul unor eventuale incidente radiologice.
În prezent, sunt verificate condițiile de păstrare și gestionare a truselor, precum și modul în care minorii au avut acces la acestea.
Pe caz a fost inițiat un proces penal, iar cercetările continuă.