Guvernul caută bani pentru a majora compensațiile la energie în această iarnă. Premierul Vasile Tofan spune că autoritățile vor să maximizeze sprijinul acordat populației, iar pentru asta sunt purtate discuții atât în interiorul țării, cât și cu partenerii externi.
„Din puținul pe care îl avem, să maximizăm compensațiile pentru perioada de iarnă”, a declarat Vasile Tofan, precizând că autoritățile analizează inclusiv posibilitatea de a obține sprijin financiar suplimentar din exterior.
Ministrul Finanțelor, Victoria Belous, a afirmat că Republica Moldova are o capacitate bugetară limitată și caută în această perioadă bani și granturi pentru a putea susține populația.
„Încercăm să identificăm mai multe surse să ajutăm cetățenii, deoarece prețul și fluctuațiile internaționale afectează foarte mult și cetățenii, și businessul, și autoritățile publice”, a declarat Belous.
Potrivit ministrei, un fond de aproximativ 3 miliarde de lei pentru compensații ar fi unul optim. Dacă suma ar crește de la aproximativ 2 miliarde până la 3,2 miliarde de lei, sprijinul ar putea ajunge la mai mulți cetățeni.
Deocamdată, banii pentru compensații sunt prevăzuți în bugetul național, care este deja pe deficit. Belous spune că, dacă vor fi identificate resurse suplimentare, ar putea fi făcută și o rectificare bugetară.
Ministrul Finanțelor a precizat că, în prezent, nu există surse externe care să acopere direct cheltuielile pentru compensații. Autoritățile continuă negocierile cu partenerii externi pentru a identifica noi resurse înainte de sezonul rece.
Amintim că, începând cu 1 octombrie, tariful pe gaz pentru consumatorii casnici a fost majorat la 26,14 lei pentru un metru cub, cu TVA, față de 20,30 lei cât a fost tariful aplicat anterior. Autoritățile au declarat anterior că și în acest sezon rece vor sprijini cetățenii prin compensarea tarifului la resursele energetice. Potrivit autorităților, ajutorul ar putea fi inclus direct în factură, iar înregisrarea pentru compensații ar urma să fie din 1 noiembrie.