TV Network
Canalele TVR
Politic

Ziua votului în UTA Găgăuzia. Mesajele candidaților la funcția de bașcan, după ce au votat

post-img
imagine simbol

Astăzi, în UTA Găgăuzia se desfășoară alegeri pentru funcția de bașcan și pentru o nouă componență a Adunării Populare. Cei opt candidați înscriși în cursa pentru funcția de guvernator al autonomiei și-au exprimat opțiunea electorală și au transmis mesaje locuitorilor.

Ivanna Köksal și-a exprimat dorința ca regiunea să prospere în componența Republicii Moldova. „Autonomia noastră să prospere în componența Republicii Moldova”, a declarat candidata.


Serghei Anastasov a declarat că a votat pentru dezvoltarea autonomiei. „Am votat pentru dezvoltarea autonomiei noastre”, a spus el.


Fedor Găgăuz a spus că își dorește depășirea izolării politice și reluarea dialogului cu autoritățile centrale. „Am votat pentru ca Găgăuzia să iasă din impas și izolarea politică”, a afirmat acesta.


Oleg Garizan a declarat că a votat pentru viitorul locuitorilor autonomiei. „Am votat pentru ziua de mâine a poporului găgăuz, să simtă că cineva se gândește la ei”, a spus candidatul.



Alexandr Stoianoglo consideră că viitorul bașcan trebuie să muncească în interesul regiunii și să mențină relații cu autoritățile centrale. „Bașcanul trebuie să muncească în interesul Găgăuziei”, a declarat acesta. Stoianoglo nu a putut vota, deoarece are domiciliul înregistrat în Chișinău.


Ivan Kâlâcik i-a îndemnat pe locuitori să participe la scrutin și să voteze pentru viitorul regiunii. Potrivit lui, viitorul bașcan ar trebui să fie, înainte de toate, un patriot al autonomiei.


Petru Vlah a pledat pentru dezvoltarea UTA Găgăuzia. „Votez pentru dezvoltarea Găgăuziei”, a afirmat el.


Cornel Dudnic a spus că a votat pentru păstrarea autonomiei, pace și siguranța locuitorilor. „Am votat pentru ca Găgăuzia să se păstreze, pentru ca Găgăuzia să rămână pașnică și puternică”, a declarat candidatul.


În total, pentru funcția de bașcan candidează opt persoane. În regiune au fost deschise 67 de secții de votare, iar aproximativ 130 de mii de alegători sunt așteptați la urne. Tot astăzi sunt aleși cei 35 de deputați ai Adunării Populare, pentru ale căror mandate concurează 132 de candidați.

Scrutinul pentru funcția de guvernator a fost declanșat după ce fostul bașcan, Evghenia Guțul, a fost condamnată definitiv la 7 ani de închisoare. Mandatul Adunării Populare a expirat pe 12 noiembrie anul trecut. Organizarea noilor alegeri a fost întârziată timp de un an din cauza disputelor juridice și politice privind funcționalitatea autorității electorale regionale. Procesul a fost deblocat în această vară, în urma unei hotărâri a Curții Constituționale și a modificării Codului electoral de către Parlamentul Republicii Moldova.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter