Politic

Noii judecători ai Curții Constituționale au depus jurământul în Parlament

post-img
Imagine

Parlamentul Republicii Moldova s-a reunit astăzi în sesiune specială, unde a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de către noii judecători ai Curții Constituționale.

Cei cinci magistrați – Liuba Șova, Nicolae Roșca, Sergiu Litvinenco, Domnica Manole și Ion Malanciuc – desemnați de Parlament, Guvern și Consiliul Superior al Magistraturii, au depus jurământul în fața președintei Maia Sandu, a deputaților și a membrilor CSM. Mandatele acestora au început odată cu ceremonia, după ce, la 16 august, au expirat mandatele judecătorilor precedenți.

Ședința a fost marcată de protestele deputaților din opoziție, care au scandat „demisia” și „uzurpatorii”, acuzând că „regimul PAS” ar fi capturat Curtea Constituțională. Totodată, aceștia au venit la Parlament însoțiți de un grup de susținători.

Potrivit Regulamentului Parlamentului, în afara sesiunilor ordinare, legislativul se poate întruni în sesiuni extraordinare sau speciale, la solicitarea șefului statului, a președintelui Parlamentului sau a unei treimi din deputați. Până la constituirea noului Parlament, instituția își poate exercita funcțiile de reprezentare, control și organizare internă, iar activitatea legislativă este limitată la adoptarea de legi ordinare, hotărâri și moțiuni simple.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter