Social

În Moldova, trei morți și zeci de răniți în ultimele 24 de ore în urma accidentelor rutiere

În Moldova, trei morți și zeci de răniți în ultimele 24 de ore în urma accidentelor rutiere

Accidente cu sfârşit tragic pe şosele naţionale. Doar pe parcursul zilei de ieri au decedat trei oameni, printre care un bebeluş, iar alte zeci de persoane au ajuns la spital. Unul dintre cele mai grave cazuri a avut loc pe drumul naţional Chişinău-Hânceşti-Cimişlia-Comrat. Un tânăr de 27 de ani şi un copil de opt luni au murit, după ce maşina în care se aflau a fost lovită lateral de un alt automobil.

ANGELINA UNGUREANU, jurnalist TVR MOLDOVA: În ultimele 24 de ore, pe drumurile din R. Moldova s-au produs şase accidente rutiere, soldate cu trei morţi, printre care şi un bebeluş de opt luni. 10 persoane s-au ales cu răni grave. În alte peste 60 de cazuri, soferii si-au avariat masinile. Viteza excesiva, neadaptatĂ la conditiile meteo, şi neatenţia la volan rămân cauzele principale ale tragediilor de pe şosele.


Un accident terifiant s-a produs în după amiaza zilei de ieri, pe şoseaua Chişinău-Hânceşti-Cimişlia. Potrivit poliţiei, maşina condusă de un şofer de 27 de ani, care mai avea trei pasageri, printre care un copil de opt luni, a fost lovită lateral în timp ce bărbatul încerca să vireze la stânga. Impactul a fost atât de puternic încât automobilul a fost făcut zob.


Tânărul de 27 de ani şi copilul de opt luni au murit pe loc. Alţi doi pasageri şi celălalt şofer s-au ales cu răni. În prezent, la Spitalul raional Cimişlia se află internată o singură persoană. O altă tragedie s-a produs pe drumul din aproapiarea oraşului Anenii Noi. O şoferiţă de 61 de ani a ieşit pe contrasens și s-a lovit frontal cu un camion, condus de un bărbat de 35 de ani. Şoferiţa a murit pe loc. A fost nevoie şi de intervenţia unui echipaj de descarcerare.


GRIGORE GUZUN, şef adjunct, INSP: Orice accident rutier soldat cu persoană traumatizată sau deces automat se porneşte un proces penal. Colegii noştri de la urmărire penală analizează fiecare caz în parte, toate circumstanţele, condiţiile care au dus la producerea acestor cazuri.


Oamenii legii le reamintesc participanţilor la trafic să respecte cu stricteţe regulile de circulaţie rutiere.


GRIGORE GUZUN, şef adjunct, INSP: Să scădem din viteză, să adaptăm viteza la condiţiile meteo, atunci consecinţele unor accidente vor fi cu mult mai mici. A doua să respectăm distanţa dintre autovehicule în trafic. A treia să cedăm tercerea vehiculelor şi să fim atenţi în caz de schimbare a direcţiei de deplasare. Nu în ultimul rând să echipăm automobilele cu cauciucuri de iarnă.


De la începtul anului, în Republica Moldova au fost înregistate 59 de accidente rutiere. Şapte persoane au murit, iar alte peste 80 au fost rănite.

author-img_1

Angelina Ungureanu

Reporter