La data de 6 octombrie, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat sentința de condamnare în privința președintelui Oficiului Teritorial Basarabeasca al fostului Partid Politic ,,Șor”, privind săvârșirea infracțiunii de complicitate la acceptarea cu bună știință a finanțării partidului politic din partea unui grup criminal organizat.
Instanța i-a aplicat o pedeapsă cu închisoare pe un termen de 3 ani cu executarea acesteia în penitenciar semiînchis și l-a privat de dreptul de a exercita activități legate de organizare contabilă și financiară în cadrul partidelor politice, precum și privare de activitatea de membru în partide politice pe o durată de 4 ani.
Până la rămânerea definitivă a sentinței, i-a fost aplicată măsura preventivă a arestului preventiv, fiind anunțat în căutare.
De asemenea, din contul acestuia, a fost dispusă confiscarea în folosul statului a sumei de peste 1,75 milioane de lei, cu titlu de mijloace bănești utilizate la comiterea infracțiunii.
Sechestru aplicat pe bunurile inculpatului a fost menținut.
Conform procurorilor, inculpatul, în calitate de Președinte al Oficiului Teritorial Basarabeasca al fostului Partid Politic „Șor”, ar fi știut că partidul era finanțat de un grup criminal organizat condus de Ilan Șor și, împreună cu alți membri ai partidului, ar fi contribuit la acceptarea acestei finanțări ilegale, oferind informații și resurse pentru susținerea activităților partidului.
În consecință, inculpatul ar fi acceptat, în mod conștient și prin complicitate, să primească peste 1,75 milioane de lei din surse ilegale, fonduri folosite pentru organizarea protestelor și remunerarea participanților, având scopul de a influența politica din Republica Moldova și de a obține putere prin mijloace ilegale.
Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile.