Un instructor auto din municipiul Chișinău a fost reținut pentru 72 de ore într-un dosar de trafic de influență. Potrivit procurorilor anticorupție și ofițerilor CNA, acesta ar fi pretins și primit, în mod sistematic, sume de până la 1 700 de euro de la mai mulți candidați, susținând că poate influența angajați ai Agenției Servicii Publice pentru a-i ajuta să obțină permisul de conducere.
Potrivit unui comunicat al Procuraturii Anticorupție, acesta ar fi promis candidaților că îi poate determina pe examinatori să le faciliteze susținerea probelor teoretică și practică ale examenului pentru obținerea permisului de conducere de categoria „B”.
În această dimineață, procurorii anticorupție și ofițerii CNA au efectuat percheziții la domiciliul instructorului auto, precum și la locuințele unor candidați.
Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, verificarea faptelor și identificarea tuturor persoanelor care ar fi implicate în schemă. O persoană acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată până când vinovăția sa va fi demonstrată printr-o hotărâre judecătorească definitivă.