Cultură

Turneul Unirii. Actorii Teatrului "Vasile Alecsandri" din Iaşi au jucat în două spectacole pe scena Teatrului Național Mihai Eminescu din Chișinău

Turneul Unirii. Actorii Teatrului "Vasile Alecsandri" din Iaşi au jucat în două spectacole pe scena Teatrului Național Mihai Eminescu din Chișinău

Ieri, de Ziua Unirii Basarabiei cu România, care coincide cu Ziua Mondială a Teatrului, una dintre instituţiile de cultură din Chişinău, Teatrul "Mihai Eminescu", a găzduit "Turneul Unirii". Trupa de actori ai Teatrului "Vasile Alecsandri" din Iaşi a jucat piesa "Oameni singuratici". Spectatorii sunt aşteptaţi şi astăzi, la tragicomedia "Memoria apei".

ANDREEA BOBOC, actriţă, Teatrului Naţional "Vasile Alecsandri" din Iaşi: „Mă bucur foarte mult să revin la Chişinău. E un prilej foarte bun de a lua contact cu publicul de aici pe care îl apreciem. 00:33 MUSCA 00.39 Rolul pe care îl voi juca în seara aceasta este unul să zicem controversat, ingrat. Este despre o tipă care vine şi dă peste cap viaţa unei familii stabile”.

DANIEL BUSUIOC, actor, director artistic, Teatrului Naţional "Vasile Alecsandri" din Iaşi: „Două spectacole foarte frumoase şi cred că sunt singurl care joc în amândouă şi acesta nu este un impediment. Am colegi foarte talentaţi şi foarte buni pe care sper să-i admiraţi”.

Actorii de la Iaşi au ţinut publicul cu sufletul la gură pe toată durata reprezentaţiei.

"Turneul Unirii" teatrelor româneşti este un proiect de suflet al regretatului actor Ion Caramitru, care i-a dat și titlul. Se desfășoară anual: în ianuarie, cu prilejul Zilei Unirii Principatelor, şi în luna martie, de Ziua Unirii Basarabiei cu România.

PETRU HADÂRCĂ, director, Teatrul Național "Mihai Eminescu" din Chişinău: „Proiectul acesta este aşteptat. Este aşteptat şi de actori şi de spectatori. Deja spectatorii de la Iaşi îi recunosc pe actorii de la Chişinău. Spectatorii din Chişinău se uită cu interes ce spectacol urmează să aimbă loc pe scena Teatrului Naţional”.

CRISTIAN-VALERIU HADJI-CULEA, director general, Teatrului Naţional "Vasile Alecsandri" din Iaşi: „Pe de o parte e Ziua Mondială a Teatrului şi mai ales în relaţia noastră direct e ziua Unirii Basarabiei cu România. În acelaşi timp pe 24 ianuarie Teatrul Naţional din Chşinău, tot de 10 ani joacă la Iaşi şi participă la serbarea Unirii la Iaşi, din 24 ianuarie”.

Turneul Unirii: Teatrul românesc Bucureşti-Iaşi-Chişinău este la cea de-a 10-a ediţie.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter