Josep Borrell va vizita Israelul și teritoriile palestiniene în această săptămână, a anunțat luni cel mai înalt diplomat al Uniunii Europene, relatează Politico, citat de g4media.ro.
Borrell se va deplasa în „Israel, Palestina, Bahrain, Arabia Saudită, Qatar și Iordania” pentru a „discuta despre accesul și asistența umanitară și probleme politice cu liderii regionali”, a precizat acesta.
Planificată inițial pentru începutul lunii decembrie, vizita șefului politicii externe a UE are loc în contextul unei ofensive aeriene și terestre în curs de desfășurare din partea forțelor israeliene în Gaza, ca represalii la atacurile surpriză ale Hamas împotriva Israelului din 7 octombrie, care au ucis aproximativ 1.200 de persoane.
Potrivit autorităților sanitare din Gaza, administrate de Hamas, în care locuiesc aproximativ două milioane de persoane, ofensiva israeliană asupra Fâșiei Gaza a ucis peste 11 000 de persoane.
De asemenea, Israelul a restricționat accesul la alimente, apă și combustibil în Gaza în ultima lună. Recent, Borrell a fost criticat de diplomații UE după ce a adoptat poziții publice privind conflictul care au depășit ceea ce fusese convenit de către țările membre ale UE.